Federaţia Română de Rugby a prezentat tricoul de joc în care vor evolua Stejarii în acest an, tricou care marchează împlinirea a 100 de ani de la câştigarea primei medalii olimpice, la ediţia de la Paris din 1924.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noul echipament are drept element vizual principal cifra 100 compusă din numărul 1 şi medalia (faţă-verso) de bronz câştigată în 1924, iar pe spate, în zona numărului se află scrise numele celor ce au făcut parte din echipa care cucerea acea medalie.

"Ne aflăm aici pentru a rememora o zi importantă, cea în care am obţinut prima medalie olimpică, în 1924, la Paris. Jucăm cu un echipament nou ca să omagiem medalia, sperând ca acest design şi semnificaţia sa să fie de bun augur pentru toata lumea, iar pentru jucători să fie o modalitate de impulsionare în eforturile lor de a obţine o nouă calificare la Rugby World Cup. Obiectul principal este o nouă calificare la Rugby World Cup, să demonstrăm că rugbyul are rezultate, că suntem capabili de performanţe. Suntem mereu alături de jucători, însă în măsura propriilor posibilităţi,  declarat preşedintele FR Rugby, Alin Petrache.

Şeful federaţiei a vorbit şi despre situaţia Stadionului Arcul de Triumf. "Gândiţi-vă că am avut mereu probleme în ultimii ani când trebuia să jucăm pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, mai nou ni s-au cerut 25.000 euro pentru a desfăşura un meci din Rugby Europe Championship, la un asemenea preţ nu avem cum să ne permitem organizarea a 13  meciuri internaţionale câte avem anual, ar însemna să cheltuim jumătate din buget pe asta, pentru că o partidă găzduită acasă implică mult mai multe cheltuieli, cu pază, servicii medicale şi multe altele, ajungând la un total de aproximativ 35.000 euro per eveniment. Este cu atât mai dificil de înţeles, acceptat, în condiţiile în care mai mulţi miniştri ne-au promis folosinţa gratuită în ceea ce priveste stadionul, iar noi ajungem în situaţia aceasta... Eu aş vrea să ştiu, să aflăm toţi, cum justifică directorul acestui complex sportiv naţional banii cheltuiţi anul trecut, sunt totuşi bani publici, banii noştri, ai tuturor. Ne confruntăm cu o creştere de 425% în ceea ce priveste tariful aplicat pentru închirierea stadionului, o oră de antrenament este 40 de lei, iar pentru un meci se cer 25000 euro! Noi, federaţia, echipa naţională, nu ne permitem această chirie, mai ales când există reglementări clare în ceea ce priveşte tarifele aplicate de toate CSN-urile din ţară. Preţuri ca acesta pot fi pentru terţi, pentru echipe private care realizează venituri, nu e cazul nostru".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Petrache are încredere că preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, va ajuta la rezolvarea situaţiei: "Fac un apel la doamna director a Agentiei Nationale pentru Sport si la domnul premier să intervină pentru rezolvarea situaţiei. Am anunţat meciurile oficial, adversarii noştri şi-au făcut aranjamentele de cazare şi transport, am vândut bilete pentru aceste partide. Totuşi, un fost condamnat penal este într-o poziţie publică şi se poartă ca şi când are totul pe persoana fizică, Complexul Sportiv Naţional Arcul de Triumf pare SRL-ul lui. Am încredere că vom fi ajutaţi, doamna Lipă ne-a sprijinit mereu, a fost lângă sportivii noştri, a fost prezentă oricând am invitat-o, am încredere că va fi la fel şi acum, în această situaţie. Ştiţi ce an este, avem alegeri, Jocuri Olimpice, avem nevoie de rezultate, dar şi de sprijin, vorbim de un complex sportiv naţional în care nu ne putem antrena, nu ne putem caza, când acesta este scopul unui CSN, nu e vorba de un hotel şi un restaurant, ci de spaţii de cazare pentru sportivi, de o cantină pentru sportivi, la care nu avem acces. Noi am fost mereu deschişi către toate echipele naţionale, şi către cele de club, interesul este ca sportul să crească, am zis mereu că ne asumăm întreaga responsabilitate a gestionării Stadionului Naţional de Rugby Arcul de Triumf, din toate punctele de vedere, şi că vom primi toate disciplinele sportive. Avem în derulare un proces pentru recuperarea prejudiciului, am avut o investiţie de peste 3milioane de euro în vechiul stadion, avem hârtii oficiale semnate, sperăm să avem câştig de cauză. Mi-e greu să discut despre perspective, turnee, competiţii acasă, când situaţia e aşa cum e, cum să cerem performanţe sportivilor dacă nu au condiţii de pregătire, am făcut patinaj în unele zile pe un teren îngheţat. .. Clubul Dinamo, căruia doresc sa îi mulţumesc pe această cale, a oferit stadionul de la Săftica pentru pregătirea Stejarilor, care au şi fost de câteva ori acolo şi s-au antrenat alături de fotbalişti.", a spus Petrache.

Antrenorul principal al României, David Gérard, a declarat că abia aşteaptă să vădă jucătorii evoluând sâmbată, la meciul cu Polonia, de la Campionatul European. "Primul meci este despre încredere, mai ales că această nouă experienţă împreună a fost o provocare pentru noi toti, staff şi jucători deopotrivă, Nu putem şterge trecutul, însă putem schimba prezentul şi construi viitorul. Ne-am cunoscut acum câteva săptămâni, nu e timp suficient să creezi o echipă, însă este vorba mai mult despre spirit, despre ce putem obţine împreună, vreau ca Stejarii să se simtă uniţi. Nu este vorba în primul rând de victorie, ci de cât suntem de uniţi", a precizat Gerard.

Ovidiu Cojocaru, căpitan România, a afirmat: "Sunt onorat să fiu în postura de căpitan, am avut nişte săptămâni intense, încercam să luăm totul pas cu pas şi să obţinem o primă victorie cât mai frumoasă. Tricourile sunt deosebite, au semnificaţie, mă bucur că putem reprezenta numele celor care au obţinut prima medalie olimpică pentru România. Rugbyul are un mare palmares, fiecare jucător poartă în meci tot trecutul şi responsabilitatea de a crea istorie. Încerc să nu pun extrapresiune pe mine din cauza posturii de lider, am noroc de colegi pe care mă pot baza. Avem un lot tânăr, au fost multe schimbări, sperăm că o să fie din ce în ce mai bine".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.