FC Rapid a transmis, duminică, într-un comunicat publicat în social media, că este stupefiat de atitudinea antrenorului echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, care i-a numit "bronzaţi" pe unii suporteri rapidişti, după meciul de sâmbătă seară.
"Am rămas stupefiaţi şi suntem indignaţi de reacţia antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noştri. Îi înţelegem frustrarea în urma eşecului din Giuleşti şi nu vrem să intrăm într-o polemică. Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai paşnic şi liniştit “spectator”.Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat şi ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎŢI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEŞTI SUPORTERII! Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii şi totodată brandul Rapid, domnule Munteanu! Şi nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzaţi”, aşa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când şi domnia ta ne făceai fericiţi la Mondialul din SUA", a transmis FC Rapid.
Duminică dimineaţă, la Digisport Matinal, Dorinel Munteanu a transmis că nu i se pare că formularea sa este cu tentă rasistă şi a subliniat că a fost jignit de fanii giuleşteni.
”Dacă vă uitaţi la interviu şi la domnişoara care a luat interviul, mi-a spus de câţiva suporteri care au fost în spatele băncii de rezerve şi tot meciul mi-au aruncat tot felul de vorbe rele şi m-au provocat. Nu cred că ”sunt bronzaţi” e o formulare rasistă, dar mai grele sunt cuvintele care mi s-au adresat mie, că nu m-au lăsat să-mi fac meseria, să antrenez echipa. Am fost şi la arbitrul de rezerva să scrie în raportul de meci acest lucru. Am apreciat fanii Rapidului, dar să mă ierte Dumnezeu, aceste specimene care au fost în spatele băncii de rezerve nu fac cinste acestui club. Nu e vorba de amendat sau dat afară din ţară, e vorba de gestul lor, de reputaţia lor, a suporterilor şi galeriei, printre care am foarte mulţi prieteni. Acei oameni, 3, 4, 5, 10, şi-au arătat răutatea.După ce am marcat golul au aruncat cu sticle de whiskey, nu ştiu. Asta nu vede nimeni? Asta poate să vă confirme şi omul care a stat lângă mine şi a încercat să-i potolească. Ăsta e respectul pe care îl au ei pentru mine şi pentru tot ceea ce am făcut în fotbalul românesc”, a spus Dorinel Munteanu, la Digi Sport Matinal.
Rapid a învins Oţelul, scor 2-1, sâmbătă seară, în etapa a XXIV-a din Superliga.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.