Clubul FC Rapid a sărbătorit, duminică, 94 de ani de la înfiinţare pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, prin meciuri de old-boys la care au mai participat echipele Universitatea Craiova, Progresul Bucureşti şi Petrolul Ploieşti. La eveniment au fost prezenţi aproximativ 3.000 de spectatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În primul meci al zilei, Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 2-2, cu Progresul Bucureşti. Golurile oltenilor au fost marcate de Florescu, în timp ce pentru bucureşteni a înscris Savu de două ori.

Celelalte rezultate au fost următoarele

Rapid - Petrolul 1-0

A marcat: Schumacher

Rapid - Progresul 3-2

Au marcat: Măldărăşanu, Târţău - 2 / V. Dinu, G. Coman

Petrolul - Progresul 4-2

Au marcat: Abăluţă, Pura, Nuţă, Grama / Dună, Guşă (autogol)

Rapid - Craiova 1-1

Au marcat: Caciureac / Săndoi.

Evenimentul a fost susţinut de CS Rapid şi organizaţia Rapid old-boys. La eveniment au mai fost prezenţi printre alţii Ilie Balaci, Gabriela Szabo, Ion Dichiseanu, Marcel Puşcaş şi Violeta Beclea-Szekely. La primul meci a Rapidului, lovitura de începere a fost dată de Miron Cozma, care a fost înjurat de suporterii giuleşteni.

La finalul competiţiei s-au acordat medalii şi cupe de participare, iar fanii au pătruns pe teren. Aceasta este posibil să fi fost ultima acţiune pe stadionul Giuleşti, care urmează să fie reconstruit.

Fostul antrenor al echipei AFC Rapid, Mihai Iosif, a declarat că pe teren s-au aflat jucători care au făcut istorie pentru fotbalul românesc. "O sărbătoare a rapidiştilor cu câteva mii de suporteri şi cu o tristeţe pentru că a trecut un an de la faliment. Scorurile nu au contat, ci că pe teren s-au aflat jucători care au făcut istorie pentru fotbalul românesc", a spus Iosif.

Fostul mijlocaş al Rapidului, Marius Măldărăşanu, a fost dezamăgit de prezenţa scăzută a publicului: "Cred că au fost meciuri destul de bune. Se împlinesc 94 de ani şi e o sărbătoare, dar sunt puţin dezamăgit că stadionul e gol. Am înţeles că încă sunt dezbinaţi suporterii şi asta nu e bine. Nu ştim cât va mai dura până va lua cineva palmaresul Rapidului şi atunci suporterii trebuie să se unească. Cei de la Petrolul ar putea fi un exemplu. Am fost pe stadion, a fost senzaţional cu 14.000 de suporteri la un baraj de liga a patra. E un exemplu pentru toate cluburile de tradiţie. Este momentul să fie ajutată această echipă Rapid".

Fostul preşedinte al clubului CSM Poli Iaşi, Florin Prunea, nu înţelege de ce Rapid se mişcă atât de încet în reformarea clubului: "A fost frumos, te simţi fotbalist când intri pe stadionul ăsta. E un club de tradiţie mare pe care îl aşteptăm. Eu cred că trebuie susţinut de toată lumea. Aici şi când te înjură, te înjură din suflet. Am văzut că mai apar echipe, Petrolul, Oţelul, nu înţeleg de ce Rapid se mişcă atât de încet, deşi au ceea ce mulţi nu au, suporterii"

Fostul fundaş al Universităţii Craiova, Emil Săndoi, a afirmat că şi-ar fi dorit să joace pentru Rapid. "În Giuleşti a fost mereu atmosferă frumoasă şi mie mi-a părut rău de traseul lor cu Divizia A şi Divizia B. Dar e un public fantastic aici, mi-aş fi dorit să fi jucat pentru Rapid", a precizat Săndoi.

FC Rapid a sărbătorit, duminică, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, 94 de ani de la înfiinţare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.