Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin a fost blocat de portarul ucrainean Trubin. Tot Trubin a intervenit imediat şi la ocazia lui Schranz, însă acesta din urmă a deschis scorul în minutul 17, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Haraslin. Portarul Pekarik a păstrat apoi avantajul de pe tabelă, având două intervenţii, la Dovbyk (min. 28) şi Mudryk (min. 29), iar la pauză a fost 1-0 pentru elevii lui Calzona. Ucraina a egalat în minutul 54, prin golul lui Shaparenko, din pasa lui Zinchenko, iar Mudryk a trimis în bară în minutul 74. Între timp fundaşul slovac David Hancko s-a accidentat, fără să fie lovit de cineva, în minutul 60 şi a fost înlocuit. Echipa lui Rebrov a preluat conducerea în minutul 80. A fost o pasă lungă a lui Shaparenko şi Yaremchuk a intrat în careu şi a plasat balonul, uşor, pe lângă portarul Dubravka. Slovacii au încercat să revină, dar nu au mai putut şi meciul s-a încheiat cu victoria Ucrainei, scor 2-1.

În grupa E conduce România, cu 3 puncte, urmată de Ucraina, tot cu 3 puncte, Slovacia, şi ea cu 3 puncte. Belgienii ocupă ultima poziţie, fără puncte.

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

SLOVACIA: Dubvravka - Pekarik, Vavro, Skriniar, Hancko (Obert 67) - Kucka, Lobotka, Duda (Bens 60) – Schranz (Sauer 86), Bozenik (Strelec 60), Haraslin (Suslov 67). SELECŢIONER: Francesco Calzona

UCRAINA: Trubin - Tymchyk, Zabarnyi, Matviyenko, Zinchenko – Shaparenko (Talovierov 90+2), Brazhko (Sydorchuk 85), Sudakov – Yarmolenko (Zubkov 67), Dovbyk (Yaremchuk 67), Mudryk (Malinovskyi 85). SELECŢIONER: Serghei Rebrov

Cartonaşe galbene: Yaremchuk 84

Arbitri: Michael Oliver – Stuart Burt, Dan Cook (toţi din Anglia) – Serdar Gozubuyuk (Ţările de Jos)

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.