Legendarul jucător de fotbal american Tom Brady a decis să se retragă din NFL, la vârsta de 44 de ani, susţine ESPN. Brady are în palmares şapte trofee Super Bowl.
Compania TB12 Sports, care ţi aparţine sportivului, a postat pe Twitter un mesaj din care reieşea că Brady se retrage: “7 Inele Super Bowl, 5 MVP-uri Super Bowl, 3 Premii de MVP al Ligii, 22 de sezoane incredibile. Mulţumim pentru tot, Tom Brady”. Însă ulterior mesajul a fost şters.
Agentul lui Brady, Don Yee, a dat publicităţii un comunicat referitor la informaţiile ESPN: “Înţeleg speculaţiile avansate despre viitorul lui Tom. Fără să vorbim despre corectitudinea sau incorectitudinea ştirii, Tom va fi singura persoană care îşi va anunţa planurile cu o corectitudine desăvârşită. El ştie realităţile business-ului fotbalului şi calendarul la fel de bine ca oricine, aşa că acest lucru va avea loc curând”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tom Brady şi-a exprimat în trecut dorinţa de a petrece mai mult timp cu soţia sa, supermodelul Gisele Bundchen, şi cu cei trei copii ai lor.
Brady a jucat de-a lungul carierei pentru New England Patriots (2000-2019) şi Tampa Bay Buccaneers (2020-prezent). El a câştigat de şapte ori Super Bowl şi a stabilit mai multe recorduri în NFL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.