Danezul Christian Eriksen a postat un mesaj pe Instagram în care apare pe patul de spital şi spune că este bine. El a transmis mulţumiri fanilor din întreaga lume şi a afirmat că îşi va susţine coechipierii la următoarele meciuri.
"Salutări tuturor! Vă mulţumesc pentru urările de bine şi pentru mesajele primite din toate colţurile lumii. Înseamnă enorm pentru mine şi pentru familia mea. Sunt bine, în circumstanţele date. Trebuie să mai fac câteva analize la spital, dar mă simt bine. Acum, îi voi susţine pe colegii mei din echipă pentru următoarele meciuri. Jucaţi pentru toată Danemarca! Toate cele bune! Christian", a scris danezul, pe contul său de Instagram.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.