Echipajul masculin de bob 4 persoane format din Mihai Tentea, Ciprian Daroczi, Raul Dobre şi Cristian Radu a ocupat, duminică, locul 13 la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aflaţi pe locul 10 după primele două manşe, disputate vineri, cei patru sportivi români au încheiat ultimele manşe pe locurile 14 (59.30) şi 18 (59.93), totalizând 3:57.65 şi terminâd la trei secunde şi 35 de sutimi de învingători.

Potrivit COSR, România a înregistrat cel mai bun loc ocupat la bob 4 persoane după JO de la Sarajevo din 1984.

Cu această probă, evoluţiile sportilor români la această ediţie a jocurilor s-a încheiat. Cel mai bun rezultat, locul 9, fost înregistrat de ştafeta mixtă de sanie a României, formată din Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu şi sania de dublu Marian Gîtlan/Darius Şerban.

La bob 4, aurul a revenit echipei Germaniei (Francesco Friedrich, Thorsten Margis, Candy Bauer şi Alexander Schueller), cu 3.54.30. Tot un echipaj german (Johannes Lochner, Florian Bauer, Cristopher Webber şi Christian Rasp) a câştigat medaliile de argint, la 0.37, iar bronzul a fost cucerit de bobul canadian (Justin Kripps, Ryan Sommer, Cam Stones, Benjamin Cakwell), la 0,79.

Jocurile olimpice se vor încheia cu festivitatea de la ora 14.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.