Fotbalistul Louis Munteanu a devenit indisponibil pentru următoarele două meciuri ale echipei naţionale în Liga Naţiunilor.
La antrenamentul de miercuri seara, atacantul a suferit o entorsă de gleznă.
În urma investigaţiilor efectuate, staff-ul medical a stabilit că jucătorul nu va putea fi apt pentru partidele cu Polonia şi Suedia, precizează FRF.
România va înfrunta Polonia vineri, în deplasare, şi Suedia în 5 octombrie, pe teren propriu.
În primele două partide din noul sezon al Ligii Naţiunilor, tricolorii au fost învinşi cu 2-1 de Suedia şi cu 4-2 de Bosnia.




























