Municipalitatea din Munchen a anunţat că va decora mai multe clădiri în sprijinul comunităţii maghiare LGBTQI+, la meciul dintre Germania şi Ungaria de miercuri. Mai multe stadioane din Germania vor fi, de asemenea, iluminate în culorile unui curcubeu, informează leâuipe.fr.
După decizia UEFA de a nu autoriza iluminarea Allianz Arena în culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBTQI+, miercuri, în timpul meciului Germania-Ungaria, o decizie considerată drept "ruşinoasă", edilul oraşului a anunţat că Primăria şi posibil un turn şi o eoliană din apropierea Allianz Arena ar urma să fie decorate cu steaguri în culorile curcubeului.
"Noi, la Munchen, nu ne vom permite în niciun caz să fim împiedicaţi să trimitem un semnal clar Ungariei şi lumii (n.r. - despre discriminarea faţă de homosexuali). Vorbim mult despre politică (...) Nu vrem să transmitem politică, ci un semnal al umanităţii", a explicat primarul bavarez, Dieter Reiter.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au fost anunţate şi alte iniţiative de solidaritate. Postul privat german ProSieben a decis să-şi îmbrace logo-ul în culori curcubeului. Cluburile de fotbal din Frankfurt şi Koln au anunţat, de asemenea, că îşi vor ilumina propriile stadioane seara în aceste culori. Administratorii Stadionul Olimpic din Berlin şi cei ai arenei formaţiei VfB Wolfsburg intenţionează să facă acelaşi lucru.
Mesaje de susţinere au venit şi din afara Germaniei. Postând pe Twitter o fotografie a Allianz Arena iluminată în culorile curcubeului, atacantul francez Antoine Griezmann şi-a anunţat din nou sprijinul pentru comunitatea LGBT.
Nu este prima dată când campionul mondial îşi asumă un astfel de angajament. În mai 2019, el a apărut pe prima pagină a revistei franceze LGBT Têtu. Sub fotografia jucătorului FC Barcelona, se putea citi unul dintre citatele sale: "Gata cu homofobia în fotbal!". El a participat anterior la documentarul "Fotbalist şi homo, în inima tabuului" al lui Yoann Lemaire, fost fotbalist amator care fusese exclus din echipa sa după ce şi-a declarat homosexualitatea.
Ungaria a adoptat, la 15 iunie, un text care interzice "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor, cauzând îngrijorarea apărătorilor drepturilor LGBT, în timp ce guvernul lui Viktor Orban creşte restricţiile cu privire la aceste comunităţi.
Oraşul Munchen şi-a anunţat, duminică, intenţia de a cere UEFA permisiunea de a ilumina stadionul în culorile curcubeului, simbolul comunităţii LGBT, pentru a protesta împotriva acestei legi, la meciul Germania-Ungaria din Grupa F a Euro-2020, care va avea loc miercuri.
Însă UEFA nu a aprobat această iniţiativă.
"UEFA este o organizaţie neutră din punct de vedere politic şi religios. Dat fiind contextul poltic al acestei cereri - un mesaj vizând o decizie luată de Parlamentul maghiar - UEFA trebuie să refuze această cerere", a anunţat forul european.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.