Liderul ATP, Novak Djokovici, a făcut o scurtă declaraţie în care a spus că este extrem de dezamăgit de decizia tribunalului federal de la Melbourne, care a menţinut hotărârea ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei.
"Aş dori să fac o scurtă declaraţie pentru a aborda rezultatele şedinţei de astăzi de la tribunal. Am nevoie de timp să mă odihnesc şi să mă recuperez, înainte de a face alte comentarii în afară de acesta. Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curţii de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia şi nu pot participa la Australian Open. Respect hotărârea Curţii şi voi coopera cu autorităţile în legătură cu plecarea mea din ţară. Nu îmi place că în ultimele săptămâni toată atenţia a fost îndreptată asupra mea şi sper că acum ne putem concentra cu toţii asupra jocului şi turneului pe care îl iubesc. Aş dori să le urez jucătorilor, oficialilor turneului, personalului, voluntarilor şi fanilor toate cele bune pentru turneu. În cele din urmă, aş dori să mulţumesc familiei mele, prietenilor, echipei, fanilor şi compatrioţilor mei sârbi pentru sprijinul continuu. Toţi aţi fost o mare sursă de putere pentru mine", a declarat Djokovici.
Apelul lui Novak Djokovici la decizia de anulare a vizei a fost respins, duminică dimineaţă, de către tribunalul federal din Melbourne, astfel că liderul ATP trebuie să părăsească Australia în următoarele ore.
Judecătorul James Allsop a anunţat că apelul lui Djokovici a fost respins şi jucătorul trebuie să achite costurile aferente.
Decizia a fost luată în unanimitate de trei trei judecători şi nu poate fi contestată.
Astfel, s-a menţinut decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei, ceea ce înseamnă că Djokovici va fi deportat şi riscă să nu mai poată intra în Australia în următorii trei ani.
Audierile la tribunalul federal din Melbourne în dosarul vizei lui Novak Djokovici, au durat între orele 00.30 şi 05.30, cu o pauză de o oră.
Potrivit news.com.au, avocaţii lui Novak Djokovic au încercat să-i convingă pe cei trei judecători că o mare parte din motivele ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, pentru a-l deporta pe tenismenul sârb se bazează pe presupuse comentarii antivaccinare făcute într-un singur articol publicat de BBC.
Ei au argumentat că citatul folosit de ministru a fost "selectiv" şi "înşelător".
Dar, în ceea ce ar putea fi o lovitură pentru echipa juridică a numărului 1 mondial, judecătorul James Allsop a spus că ministrul se poate baza şi pe "folosirea raţională şi rezonabilă a percepţiei şi a bunului simţ" pentru a determina opiniile lui Djokovic.
Concret, în timp ce echipa lui Djokovic se bazează în mare măsură pe articolul BBC, unul dintre cei trei judecători a spus că ministrul poate presupune că sârbul are tendinţe antivaccinare, bazându-se pe mai mult de o ştire şi că ministrul nu trebuie să prezinte toate sursele pentru această concluzie.
Djokovici a sosit în Australia la 5 ianuarie şi forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.
La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovici viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia.
Tenismenul a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi.
Novak Djokovici a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.
Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, decizie de asemenea contestată de avocaţii lui Djokovici.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.