Mijlocaşul Ciprian Deac a declarat, duminică seară, că echipa CFR Cluj a scăpat printre degete victoria la meciul cu FCSB, scor 3-3, în etapa a XXII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.
"A fost un meci frumos, ambele echipe si-au dorit victoria, din păcate am pierdut cele trei puncte. Nu ştiu dacă meritam victoria, în prima repriză am fost mai buni, dar a doua era normal să vină peste noi, mai ales că voiam să conservăm rezultatul. Mă aşteptam să nu fim nici noi, nici ei, la cel mai înalt nivel. Am scăpat victoria printre degete, cred că dacă am fi câştigat luam o opţiune serioasă pentru titlu, dacă se vor înjumătăţi punctele, din două meciuri te pot ajunge. Sperăm ca de la meci la meci să creştem, doar aşa putem", a declarat Deac la televiziunile care transmit Liga 1 Casa Pariurilor.
Formaţia CFR Cluj, liderul Ligii 1, a remizat, duminică, în deplasare, scor 3-3, cu a doua clasată, FCSB, într-un meci din etapa a XXII-a campionatului, în care gazdele au înscris ultimul gol după minutul 90.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au marcat: Octavian Popescu ’24, V. Gheorghe ’71, Cristea ‘90+4 / Debeljuh ’36, ’40, Chipciu ‘77.
CFR Cluj este lider în clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, cu 58 de puncte, în timp ce FCSB este pe doi, cu 48 de puncte. Poziţia a treia este ocupată de FC Voluntari, care ate 38 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.