La conferinţa de presă de după meciul de miercuri, cu Grigor Dimitrov, Daniil Medvedev a răspuns într-o notă ironică întrebărilor despre relaţia sa complicată cu publicul de la ATP Masters 1000 Paris.
În setul al doilea al meciului dintre rusul Daniil Medvedev şi bulgarul Grigor Dimitrov, la scorul de 5-5, Medvedev s-a enervat pentru că a fost huiduit şi a arătat degetul mijlociu publicului parizian, apoi a refuzat pentru scurt timp să reia jocul. „Am aruncat racheta, e normal să mă fluiere. Dar nu atunci când trebuia să servesc. Am spus, OK, atâta timp cât mă huiduie, nu o să joc, o să aştept doar să termine. Şi atunci când am primit avertismentul, mi-am spus: „Chiar vreau să fiu descalificat?” Nu am vrut să închei meciul pe această notă. Am vrut să joc şi aşa am revenit la meci”, a explicat Medvedev momentul.
„Un deget mijlociu? Oh, nu, doar m-am uitat aşa, la unghia mea. Mi-am privit unghiile doar. De ce i-aş face asta acestui frumos public parizian?” a mai spus tenismanul rus, atunci când a fost întrebat despre gestul său. „Nu are nimic de-a face cu Franţa sau cu francezii. Depinde de turneu, de felul în care reacţionez, de modul în care reacţionează publicul. E o chestiune de alchimie. Am o mulţime de prieteni francezi. Eu joc mai bine aici când nu există public. Câştig atunci când nu e nimeni în tribună”, a ţinut Medvedev să amintescă faptul că a câştigat turneul în 2020, când competiţia s-a desfăşurat fără spectatori, din cauza pandemiei de Covid-19.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Este publicul de la Bercy, toată lumea îl ştie, toţi jucătorii îl ştiu. Nu tuturor le place să joace aici, dar unora le place. Eu joc mult mai bine la Bercy când nu e nimeni acolo. Este singura dată când am câştigat”, a mai spus Daniil Medvedev, care a fost şi finalist al turneului, la ediţia 2021.
Daniil Medvedev, numărul 3 ATP, a fost învins miercuri de Grigor Dimitrov, scor 3-6, 7-6(4), 6-7(2), în turul al doilea al turneului ATP Masters 1000 de la Paris-Bercy.
C’est mythique pic.twitter.com/XrKsySFLmb
— Hanma (@Mister_S87) November 1, 2023
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.