Reprezentativa Danemarcei s-a calificat, sâmbătă, în sferturile de finală ale Campionatului European, trecând în optimile de finală de selecţionata Ţării Galilor, scor 4-0, pe Johan Cruijff Arena din Amsterdam.
Golurile au fost marcate de Dolberg ’27, ’48, Mæhle ’88 şi Braithwaite ‘90+6.
În minutul 90+1, de la galezi a fost eliminat Harry Wilson.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ţara Galilor: Ward - C. Roberts (Williams ’40), Rodon, Mepham, B. Davies – Morrell (Wilson ’60), Allen - Bale, Ramsey, D. James (Brooks ’78) – Moore (Roberts ’78). Selecţioner: Rob Page
Danemarca: Schmeichel - Christensen, Kjaer (Andersen ’77), Vestergaard - Stryger Larsen (Boilesen ’77), Höjbjerg, Delaney (Jensen ’60), Mæhle - Braithwaite, Dolberg (Cornelius ’69), Damsgaard (Norgaard ’60). Selecţioner: Kasper Hjulmand.
Meciul a fost arbitrat de germanul Daniel Siebert, ajutat de conaţionalii săi Jan Seidel şi Rafael Flotyn, precum şi de rezerva Ovidiu Haţegan.
Arbitri VAR au fost germanii Dastian Dankert, Christian Dingert, Christian Gittelmann şi Marco Fritz.
Al doilea meci din optimi, Italia – Austria, este programat la ora 22.00, pe stadionul Wembley, din Londra.
Celelalte şase confruntări din optimi se vor disputa după următorul program:
Duminică, 27 iunie
Olanda – Cehia, ora 19.00, la Budapesta
Belgia – Portugalia, ora 22.00, la Sevilla
Luni, 28 iunie
Croaţia – Spania, ora 19.00, la Copenhaga
Franţa – Elveţia, ora 22.00, pe Arena Naţională din Bucureşti
Marţi, 29 iunie
Anglia – Germania, ora 19.00, la Londra
Suedia – Ucraina, ora 22.00, la Glasgow
În sferturi, Danemarca va întâlni câştigătoarea confruntării Olanda – Cehia, în data de 3 iulie, la Baku.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.