Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate miercuri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia CS Tunari, într-un meci din grupa D a Cupei României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După o primă repriză terminată cu scor alb, gazdele de la Tunari au deschis scorul în startul părţii secunde, prin Mitrică, în minutul 47. Craiovenii au alergat după egalare întreaga repriză secundă, reuşind golul salvator în minutul 90, marcator fiind Roguljic, care a stabilit scorul final, 1-1.

În grupa A, Petrolul Ploieşti a câştigat meciul din deplasare, cu ACS Progresul Pecica, scor 2-1. Mihai Roman a reuşit o dublă pentru ploieşteni, în minutele 19 (din penalti) şi 55. Pentru gazde a marcat Abdullahi, în min. 43.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În grupa D, UTA Arad s-a impus la Buzau, în faţa Gloriei, care a condus cu 1-0 prin reuşita lui Dumitrache (min. 32), Oaspeţii au revenit prin Marcelo Freitas (min. 57) şi Vucenovic (min. 75) câştigând cu 2-1.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.