Comitetul Executiv al COSR a decis, joi, cu majoritate de voturi (un vot împotrivă şi o abţinere), într-o şedinţă mixtă, cu prezenţă fizică şi online, suspendarea finanţării Federaţiei Române de Schi-Biatlon până la prezentarea unui raport în care să dovedească faptul că a adoptat şi implementat măsuri prin care să se asigure că situaţiile generate în contextul participării României la JO Beijing 2022 în legătură cu neocuparea locului cotă la schi alpin şi lipsa oficialilor la sărituri cu schiurile nu se vor repeta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Raportul va avea ca obiectiv principal protecţia sportivilor şi a imaginii entităţilor care aparţin Mişcării Olimpice, urmând a fi supus analizei comisiilor de specialitate ale COSR şi spre aprobare Comitetului Executiv al COSR, a precizat forul pe pagina oficială de Facebook.

Prin excepţie, Comitetul Executiv COSR a hotărât să menţină finanţarea programelor pentru participarea la JO Beijing 2022 şi FOTE Vuokatti 2022.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Federaţiile sportive naţionale sunt singurele care pot nominaliza sportivi eligibili pentru participarea la JO, iar COSR, în conformitate cu prevederile Chartei Olimpice, nu poate accepta sau refuza un loc cotă pentru JO fără acordul acestora.

În cazul locului cotă refuzat pentru lotul de schi alpin a României la JO Beijing 2022, COSR nu a primit nici o nominalizare din partea FR Schi-Biatlon.

Federaţia Română de Schi Biatlon a refuzat un loc suplimentar la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, obţinut la schi alpin de Ania Caill, a susţinut sportiva săptămâna trecută, pe Facebook. În replică, secretarul general al FR Schi-Biatlon, Puiu Gaspar, a declarat, miercuri, că locul-cotă primit de România pentru JO de la Beijing a fost unul nenominal şi s-a renunţat la el deoarece nu exista niciun sportiv acreditat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.