Clubul Schalke 04 a anunţat, vineri, că va solicita protecţia poliţiei după ce suporterii au atacat autocarul echipei în urma retrogradării în liga a doua, informeaz AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un grup de suporteri furioşi a "bombardat" autocarul cu ouă şi s-a luat de jucători, când echipa s-a întors, miercuri, la Gelsenkirchen, după ce a pierdut la Bielefeld, cu Arminia, scor 0-1, rezultat care a dus la retrogradarea matematică a formaţiei.

Potrivit presei germane, jucătorii ar fi fost urmăriţi până la casele lor şi ameninţaţi, iar maşina unui fotbalist ar fi fost avariată înainte ca poliţia să intervină.

Clubul a explicat într-un comunicat că "a luat deja măsuri pentru a asigura siguranţa jucătorilor şi a staff-ului”.

Schalke 04, un club istoric al fotbalului german, va retrograda în liga a doua la sfârşitul sezonului după 30 de ani neîntrerupţi în primul eşalon şi la trei ani după ce a fost vicecampioan al Germaniei.

Clubul din Gelsenkirchen are o datorie de 217 milioane de euro, după ce a înregistrat pierderi de 52 de milioane de euro în ultimul exerciţiu financiar, din cauza pandemiei Covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.