Un al cincilea bărbat a fost arestat preventiv, marţi, în cazul Paul Pogba, potrivit unor surse judiciare, citate de AFP. El fusese deja pus sub acuzare sâmbătă în cadrul anchetei desfăşurate la Paris privind extorcarea de fonduri denunţată de fotbalistul Paul Pogba.
El este unul dintre cei cinci suspecţi - fratele lui Paul Pogba, Mathias, şi patru rude ale fraţilor Pogba cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani - inculpaţi sâmbătă în acest dosar.
Jucătorul de la Juventus, în vârstă de 29 de ani, a denunţat tentative de extorcare între martie şi iulie 2022 în valoare de 13 milioane de euro. Însă faptele au ieşit la iveală abia după publicarea, pe 27 august, a unui videoclip enigmatic cu Mathias Pogba, el însuşi fotbalist profesionist de 32 de ani, care a promis „dezvăluiri” despre fratele său.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a fost inculpat pentru extorcare de bani în grup organizat şi participare la un grup infracţional, fiind reţinut preventiv. Pentru faptele de răpire din noaptea de 19 spre 20 martie a fost plasat sub statutul mai favorabil de martor asistat.
Paul Pogba a declarat la prima audiere că a fost atras într-o capcană de prieteni din copilărie, ajutaţi de două persoane mascate şi înarmate. Aceştia l-au acuzat că nu i-a ajutat pe plan financiar şi i-ar fi pretins suma de 13 milioane de euro. Pogba susţine că ar fi plătit 100.000 de euro şi că l-ar fi recunoscut printre atacatori pe fratele său mai mare, Mathias. Ulterior Paul a spus, în faţa anchetatorilor,, că este posibil ca Mathias să fi fost ”pus sub presiune” de persoanele care doreau să îi ceară sume de bani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.