Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz, locul 6 ATP, s-a retras de la turneul de masters series de la Roma, pentru a se odihni în vederea celui de-al doilea grand slam al anului, French Open (23 mai - 5 iunie).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Cu glezna mea şi pentru că vreau să pot lupta pentru a câştiga un Grand Slam, este mai bine să mă odihnesc, să am grijă de gleznă, de picior, să fiu la Paris la sută la sută", a declarat jucătorul de 19 ani.

Alcaraz şi-a luxat glezna dreaptă, vineri, în timpul meciului câştigat în sferturile de finală ale Madrid Open împotriva lui Rafael Nadal. El nu a părut să sufere în următoarele două meciuri, care l-au dus la titlul din capitala Spaniei, cele jucate împotriva lui Novak Djokovic, numărul 1 mondial, în semifinalele de sâmbătă, şi apoi împotriva lui Alexander Zverev, numărul 3 mondial şi campionul în exerciţiu, în finala de duminică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de 19 ani, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7, a devenit, duminică, cel mai tânăr câştigător al turneului de categorie Masters 1.000 de la Madrid, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-3, 6-1, în 62 de minute, pe germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.