Săptămâna viitoare vor avea loc partidele din prima manşă a turului 2 preliminar din sezonul 2024-2025 al UEFA Women’s Champions League, la care forul continental a delegat şi o brigadă de arbitri din România.
Ana Maria Terteleac va conduce la centru meciul dintre Galatasaray Istanbul (Turcia) şi SK Slavia Praga (Cehia), ea urmând să fie ajutată la cele două linii de către Mihaela Ţepuşă şi Roxana Ivanov, în timp ce Roxana Recorean va fi cel de-al patrulea oficial.
Partida, la care Caroline De Boeck (Belgia) va superviza brigada românească, va avea loc joi, 19 septembrie, la Istanbul, pe arena Rams Park.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.