Tehnicianul echipei Sepsi, Cristiano Bergodi, a declarat vineri seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 3-1, că jucătorii săi au avut o prestaţie extraordinară în faţa unei adversare dificile.
“Îmi era teamă de acest meci, nu e uşor să câştigi în faţa unei echipe foarte bune. Băieţii în general au jucat bine. A fost probabil un accident rezultatul de la Botoşani. Jucătorii au făcut astăzi un meci extraordinar din toate punctele de vedere. Sunt foarte mulţumit de toată echipa”, a spus Bergodi la posturile care transmit Liga 1.
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au marcat Luckassen ‘1 şi Achahbar ’54, ’61 pentru gazde, respectiv Koljic ‘8 pentru oaspeţi.
Koljic a înscris golul din minutul 8 cu braţul, însă reuşita a fost validată de centralul Iulian Călin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.