Campioana U BT Cluj a învins miercuri, în deplasare, formaţia Steaua Bucureşti, scor 116-90 (59-50), în meci restant din etapa a XV-a a Ligii Naţionale. Este a 15-a victorie pentru echipa lui Mihai Silvăşan în campionat şi urcă pe locul 3 în clasament. U BT Cluj a stabilit şi două noi recorduri stagionale în competiţie.
Principalii marcatori ai partidei au fost Godfrey 31 puncte, Wiley 14, Stan 14, pentru Steaua, respectiv Salin 32, Orelik 19, Măciucă 17, pentru U BT Cluj.
De remarcat şi numeroasele reuşite de 3 puncte ale campioanei - 28 în total, din care cele mai multe au revenit finlandezului Sasu Salin – 10. Ambele reprezintă noi recorduri stagionale într-un meci din campionatul intern.
Clasamentul Ligii Naţionale este condus de vicecampioana CSM Oradea, cu 37 puncte, urmată de CSO Voluntari 35 şi U BT Cluj 34.
Liga Naţională continuă, între 28 februarie – 2 martie, cu meciurile etapei a XXI-a.
U BT Cluj va primi vizita echipei Rapid Bucureşti, după care se va deplasa în Lituania, pentru cel mai important meci de până acum în sezonul de BKT EuroCup – manşa unică din optimile de finală cu BC Vilnius. Partida va avea loc în 4 martie, pentru calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.