Judecătorul Anthony Kelly a anunţat, vineri, după o audiere de instrucţie desfăşurată la Melbourne şi care s-a încheiat aproximativ la ora locală 23.00, că Noval Djokovici este liber până sâmbătă dimineaţă, când se va prezenta pentru a fi audiat de oficiali ai Poliţiei de Frontieră.
La ora 08.00, Djokovici se va prezenta în faţa Poliţiei de Frontieră.
Apoi, între orele 10.00 şi 14.00 va rămâne reţinut, dus de autorităţi la birourile avocaţilor săi, unde îl vor escorta doi ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Duminică, la ora 09.00, el va fi dus din nou de doi poliţişti la birourile avocaţilor săi.
Ca urmare a îngrijorării exprimate de avocaţii sportivului, s-a convenit ca Djokovici să fie reţinut într-un loc care să nu fie dat publicităţii, din motive de siguranţă şi pentru a se evita “un circ mediatic”.
Ministrul nu va face niciun demers pentru expulzarea lui Djokovici din Australia cel puţin până la încheierea procedurilor.
De asemenea, procesul a fost transferat de la Federal Circuit Court la Tribunalul Federal.
Audierea de instrucţie de vineri, în faţa judecătorului Anthony Kelly, a avut loc în sistem online. Kelly este judecătorul care luni a întors prima decizie autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovici şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia. Avocaţii lui Djokovici ar fi vrut ca procesul să continue la Federal Circuit Court.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.