Sportive precum Lemlem Hailu, originară din Etiopia, Grace Loibach Nawowuna şi Janeth Chepngetich, din Kenya, vor concura la Braşov în cursa-vedetă tRUNsylvania International 10K în mai puţin de două săptămâni, în fruntea unui pluton impresionant de peste 30 de sportive de elită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cursa de 10 km dedicată elitelor mondiale feminine a cunoscut, încă din 2022, rezultate remarcabile în cadrul competiţiei, recordul feminin al traseului din Braşov fiind deţinut de alergătoarea de origine kenyană Sheila Kiprotich, care a alergat 30:07 în 2022. De asemenea, la ediţia din 2023, cursa feminină dedicată elitelor mondiale a înregistrat rezultatele care confirmă rapiditatea traseului din cartierul Coresi, organizatorii aşteptându-se, în weekend-ul 21-22 septembrie, la doborârea de recorduri.

„Avem un traseu de tip circuit, cu o lungime a buclei de 3.494 m, foarte rapid, conceput special pentru a permite timpi rapizi şi pentru a oferi fanilor oportunitatea de a fi aproape de acţiune, să trăiască emoţii unice în timp ce urmăresc îndeaproape atleţii de talie mondială, la noi acasă. Având în vedere plutonul de atlete care se vor alinia la start, sunt încrezător că vom asista la performanţe care vor influenţa clasamentele mondiale all-time”, a declarat Daniel Santa, directorul Braşov Running Festival.

Ce sportive de elită se vor remarca la cursa 10K Feminin

Deşi, până în acest moment al carierei, nu a concurat prea mult pe şosea, Lemlem Hailu – Campioana Mondială Indoor din 2022, la proba de 3000m – este aşteptată să atace recordul de traseu la Braşov. Fără să deţină în palmares performanţe notabile pe şosea, Lemlem a reuşit, totuşi, să coboare sub 30 de minute pe 10.000m pistă, demonstrând calităţi care o recomandă pentru un rezultat mare. 

Grace Loibach Nawowuna, în vârstă de doar 20 de ani, a cunoscut, de asemenea, o ascensiune remarcabilă în 2023, clasându-se pe locul patru la Campionatele Mondiale de Cros şi înregistrând un timp de 29:47,42 în proba de 10.000 m pe pistă, devenind a treia cea mai rapidă alergătoare a anului la această probă. Aceasta şi-a menţinut forma excelentă şi în 2024, câştigând două curse de 10 km de nivel înalt la Lille, Franţa, şi Boulder, SUA, la începutul acestui an.

Plutonul de elită feminin, atent selectat de organizatori, include şi două atlete kenyene, Janeth Chepngetich şi Loice Chemnung, care au alergat sub 30 de minute pe 10 km pe şosea în acest an. Acestea sunt cele mai rapide sportive din competiţie, ocupând locurile şase şi nouă în clasamentul mondial din 2024 pentru această probă. În plus, alte cinci atlete, printre care şi Loibach Nawowuna, au înregistrat recorduri personale sub 31 de minute la 10 km.

România va fi reprezentată, la rândul ei, de Stella Rutto, atletă naturalizată în 2021, în încercarea de a-şi doborî recordul personal de 32:04. În industrie va exista un mare interes şi pentru performanţa etiopiencei de 20 de ani, Godu Mulat Tekle, recenta câştigătoare a semimaratonului de la Berlin, cu un timp de 66:53.

Atletele de top (cu recordurile personale pe 10 km) confirmate la tRUNsylvania International 10K, la feminin:

Janeth Chepngetich (KEN): 29:55

Loice Chemnung (KEN): 29:57

Grace Loibach Nawowuna (KEN): 30:27 (29:47.42 10,000m)

Yeshanesh Asmarech Anley (ETH): 30:31 (downhill)

Christine Njoki (KEN): 30:37

Nelvin Jepkemboi (KEN): 30:41

Judy Kemboi (KEN): 30:48

Lemlem Hailu (ETH): 31:23 (29:59.15 10,000m)

Daisy Jepkemei (KAZ): 31:39 (30:52.43 10,000m)

Gladys Kwamboka (KEN): 31:54

Lili Anna Vindics-Tóth (HUN): 31:54

Stella Rutto (ROU): 32:04

Lemlem Nibret Alemu (ETH): 32:20

Godu Mulat Tekle (ETH): 32:40 (66:53 1/2 marathon)

Pentru al doilea an consecutiv, competiţia va organiza şi cursa de o milă „European Road Mile”, destinată atleţilor profesionişti europeni, ce va avea loc cu o zi înainte, pe 21 septembrie, în cartierul Coresi.

În prima zi a competiţiei vor avea loc şi cursele pentru juniori şi copii, de 800 m, 1.200 m şi 3.000 m, iar în cea de-a doua zi vor avea loc cursele pentru amatori, de 5 şi 10 KM, cursa în fotolii rulante, respectiv campionatul naţional de 10K cu cei mai buni atleţi români la start. Înscrierile se realizează pe site-ul evenimentului: brasovrun.ro.

Braşov Running Festival este cel mai important eveniment atletic din calendarul World Athletics, din S-E Europei. Competiţia, organizată în Braşov, începând cu 2021, cuprinde o cursă anuală de alergare pe şosea de 10 km, acreditată World Athletics Elite Label, intitulată „tRUNsylvania International 10K”. Dincolo de aceasta, festivalul alergării include şi o multitudine de alte curse destinate amatorilor, copiilor, dar şi profesioniştilor.

Cursele se desfăşoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeaşi linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcţie de lungimea etapei. În 2023, Braşov Running Festival a organizat, de asemenea, în premieră, cursa de o milă - „European Road Mile”, în cadrul căreia au concurat peste 20 de atleţi europeni din ţări precum Turcia, Irlanda, Olanda, Italia, Austria, Grecia, Bulgaria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.