Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, locul 2 mondial, s-a calificat, sâmbătă, în optimi la Australian Open, după ce a trecut de sportiva cehă Marketa Vondrousova, locul 41 WTA, scor 4-6, 6-3, 6-1.
În optimi, Sabalenka va evolua cu estona Kaia Kanepi, locul 115 mondial, care a trecut de australianca Madison Inglis, locul 133 mondial, scor 2-6, 6-2, 6-0.
Belgianca Elise Mertens, locul 26 WTA, a acces în optimi, după ce a trecut de chinezoaica Zhang Shuai, scor 6-2, 6-2. Adversara din optimi va fi americanca Danielle Collins, a 30-a jucătoare mondială, care a dispus de daneza Clara Tauson, locul 39 mondial, scor 4-6, 6-4, 7-5.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A şaptea favorită şi locul 9 mondial, poloneza Iga Swiatek a trecut de rusoaica Daria Kasatkina, locul 23 mondial, scor 6-2, 6-3.
În optimi, Swiatek va evolua cu învingătoarea meciului dintre Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.