Mark Phillips, antrenorul echipei "under 18" a clubului West Ham United, a fost suspendat de conducerea grupării, după ce tehnicianul a participat, sâmbătă, la o manifestaţie contra imigranţilor, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Philips a participat la un marş în centrul Londrei, organizat de Democratic Football Lads Alliance (DFLA), împotriva "întoarcerii jihadiştilor" şi "miilor de migranţi <dezertori>", printre altele, conform paginii de Facebook a organizaţiei, acuzată că este rasistă şi islamofobă.

Demonstaţia a devenit violentă, izbucnind confruntări între participanţi şi poliţişti, dar şi cu protestatarii antirasişti.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe contul său de Twitter, pe care ulterior l-a închis, Phillips a explicat că DFLA nu este de o organziaţie de "extrema dreaptă", nici responsabilă de înfruntările cu poliţia şi cu manifestanţii antirasişti.

Această postare a fost remarcată de organizaţia Kicl it Out, care combate discriminarea în fotbal, şi semnalată Federaţiei Engleze de Fotbal (FA). Forul nu s-a pronunţat în cazul antrenorului, dar a sesizat clubul West Ham.

"West Ham United este un club deschis tuturor. Fără să conteze, sexul, vârsta, originea, competenţa, religia sau orinetarea lor sexuală, toţi membrii grupului nostru de suporteri sunt primiţi cu căldură pe London Stadium. Avem o politică de zero toleranţă faţă de toate formele de comportament violent sau abuziv", a precizat gruparea londoneză, într-un comunicat.

Potrivit presei engleze, Phillips riscă să fie dat afară de clubul West Ham.

În februarie, West Ham l-a concediat pe responsabilul privind achiziţiile de jucători, Tony Henry, pentru că i-a acuzat pe anumiţi fotbalişti africani că "provoacă haos" şi a afirmat că gruparea "nu mai vrea africani".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.