Tensimenul britanic Andy Murray, fost numărul 1 ATP, a declarat că ar putea reveni pe tablourile de simplu la turneul Masters 1.000 de la Cincinnati (12-18 august), informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În cel mai bun scenariu, probabil va fi Cincinnati. Dacă nu voi putea juca la Cincinnati, este o bună oportunitate să aştept până după US Open, deoarece nu vreau ca primul meu turneu să fie pe sistemul cel mai bun din cinci seturi. În mare parte, voi continua să mă antrenez la simplu şi să joc turnee la dublu, apoi voi vedea în fiecare săptămână cum va fi. Sunt bucuros de nivelul la care sunt, de modul în care mă mişc şi cum mă simt şi cum sunt a doua zi după aceste antrenamente. Cred că sunt destul de aproape. Dacă voi continua să progresez şi să mă simt bine în trei sptămâni, atunci o să joc simplu imediat ce sunt pregătit. Trebue să ajung unde vreau să fiu. Trebuie să joc meciuri şi să am ceva muncă făcută în sala de gimnastică", a declarat Murray, care în urmă cu câteva spătmâni afirmase că e puţin probabil să joace simplu la New York.

Până atunci, Murray evoluează la Citit Open de la Washington, în proba de dublu, alături de fratele său Jamie. La Mastersul de la Montreal, care începe la 5 august, Andy Murray va face pereche în proba de dublu cu spaniolul Feliciano Lopez.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După o accidentare la şold care a fost aproape să-i încheie cariera, Murray încearcă să revină treptat la forma din trecut cu meciuri de dublu. Ultima partidă de simplu a disputat-o la începutul anului, la Australian Open, apoi, la 29 ianuarie, el a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la şold.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.