Sportiva Andreea Chiţu (Steaua Bucureşti) a obţinut joi, medalia de argint la categoria 52 de kilograme, în prima zi a Campionatului European de judo, de la Praga. Este a doua medalie de argint din palmares pentru Andreea Chiţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Andreea Chiţu a câştigat grupa A a categoriei, după două succese, cu Xenia Danilovici (Belarus) şi cu cvadrupla campioană continentală Natalia Kuziutina (Rusia), calificând-se în semifinale.

În această fază, sportiva stelistă a trecut de iberica Ana Perez Box, iar în ultimul act s-a duelat cu Odette Giuffrida (Italia), vicecampioană olimpică în 2016.

Andreea Chiţu a fost învinsă însă cu 1-0 şi a obţinut astfel medalia de argint.

Chiţu (32 de ani) alătură medalia de la CE Praga unui bogat palmares: trei medalii mondiale (argint în 2014, 2015, bronz în 2011), cinci continentale (aur în 2012 şi în 2015, argint în 2013, bronz în 2014, 2016) şi una la Jocurile Europei (aur în 2015).

La aceeaşi categorie, Alexandra Pop a fost învinsă în primul tur al grupei A de către poloneza Karolina Pienkowska.

La CE de la Praga, programate în 19-20 noiembrie, participă 345 de judoka, 209 la masculin şi 136 la feminin, din 40 de ţări. România este reprezentată de 13 sportivi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.