Jucătoarea rusă de tenis Anastasia Pavliucenkova, locul 21 WTA, va rata restul sezonului, din cauza unei accidentări, informează agenţia Reuters, citată de lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sunt foarte tristă să anunţ că sunt nevoită să mă retrag de la Roland Garros şi de la restul turneelor din acest an. Turneul de la Roland Garros a fost întotdeauna unul foarte special pentru mine, mai ales după un parcurs de vis anul trecut. Dar, din cauza durerii care mă chinuie de mult timp, accidentarea mă limitează fizic şi mental să concurez şi să mă antrenez pe deplin. Ultimele două turnee (Madrid şi Roma) mi-au arătat că durerea era încă acolo şi că nu eram pregătită. Aşa că am decis să-mi iau mai mult timp de refacere şi să mă întorc mai puternică anul viitor", a spus ea, pe Instagram. 

Anastasia Pavlucenkova a lipsit din circuit timp de 11 săptămâni la începutul acestui an, pentru a se reface în urma unei accidentări la genunchi. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rusoaica, în vârstă de 30 de ani, a avut un sezon de succes în 2021, în care a ajuns în prima ei finală de grand slam, la Paris, a câştigat aurul olimpic la dublu mixt la Tokyo, alături de Andrei Rublev, şi a condus Rusia la primul titlu din 2008 în Cupa Billie Jean King.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.