Ana Bogdan, locul 78 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 7-5, pe jucătoarea americană Caroline Dolehide, locul 131 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, în turul I al turneului de categorie WTA International de la Hong Kong. Dolehide a ratat trei mingi de meci, două la scorul de 5-1, pe propriul serviciu (două duble greşeli), şi una la 5-2, în decisiv.
Bogdan s-a impus după un meci care a durat două ore şi jumătate. În primul set, americanca a condus cu 5-0, dar Bogdan a egalat. Setul a ajuns apoi în tie-break, câştigat de sportiva din SUA.
În decisiv, Dolehide s-a distanţat la 5-1, cu două break-uri, apoi a comis două duble greşeli pe mingi de meci, la 5-1. Bogdan a salvat o minge de meci pe propriul serviciu, la 2-5, înainte de a pune capăt partidei, după ce a câştigat şase ghemuri la rând.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În turul al doilea, Ana Bogdan va evolua cu favorita numărul 4, spaniola Garbine Muguruza, locul 13 WTA. Aceasta din urmă a trecut, în prima manşă, cu 6-3, 6-1, de compatrioata ei Sara Sorribes Tormo, locul 86 WTA.
Prin succesul de marţi, jucătoarea română şi-a asigurat un premiu de 7.195 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Deşi este de categorie International, turneul de la Hong Kong are premii mari, în valoare totală de 750.000 de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.