Jucătorul albanez Elseid Hysaj a fost atacat de o parte a suporterilor echipei Lazio, după ce a interpretat celebrul imn antifascist din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Bella Ciao, informează presa italiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Week-end-ul trecut, internaţionalul albanez a fost supus ritualului tradiţional pentru un jucător nou-venit, acela de a sta în picioare la cină şi de a interpreta un cântec în faţa coechipierilor săi.

Sub privirile şocate ale noilor lui colegi, între care se numără şi fundaşul Ştefan Radu, el a ales să cânte melodia "Bella Ciao", pe care probabil o ştia din producţia Netflix Casa de Papel, dar care în Italia este cunoscută ca imnul partizanilor care au luptat împotriva regimului dictatorului Benito Mussolini, în anii 1940.

În ultimii ani, acesta a devenit un cântec asociat în general cu înclinaţiile politice de stânga din Italia.

Evenimentul ar fi putut rămâne fără urmări, dar o înregistrare a ajuns pe reţelele de socializare şi i-a scos din minţi pe cei din grupul dur al suporterilor formaţiei.

Pe un pod din Roma, a apărut luni seară un banner semnat de ultraşii echipei Lazio şi pe care scria "Hysaj, vierme, Lazio este fascistă".

Unul dintre liderii mişcării ultras, Franco "Franchino" Costantino, a explicat fără teamă situaţia agenţiei Adnkronos: "Din punct de vedere istoric, fanii noştri au fost întotdeauna la extrema dreaptă şi spun asta cu mândrie. Cineva care cântă <Bella Ciao> ​​cu un tricou al echipei Lazio pe el pur şi simplu este complet nebun. Hysaj a greşit, nu există scuze.”

Acest eveniment trist a adus în mod logic amintiri neplăcute şi a stârnit controverse în Italia. Pe reţelele de socializare, un val de sprijin pentru Hysaj s-a răspândit prin hashtagul #iostoconHysaj (sunt cu Hysaj). Cu acest hashtag, susţinătorii echipei Lazio resping comentariile ultraşilor şi îşi mărturisesc dezamăgirea de a-şi vedea clubul asociat cu ideologia fascistă.

Lazio Roma a reacţionat rapid, cu un comunicat în care a condamnat cu tărie banner-ul, descris ca fiind "ruşinos".

"Acesta nu este primul episod de acest fel. Nu vom fi niciodată de partea celor care neagă valorile sportului. Ne distanţăm clar de cei care doresc să exploateze acest eveniment care dăunează imaginii echipei, a suporterilor şi a clubului. Nu vom fi intimidaţi de cei care folosesc tonuri violente şi agresive: pentru ei, nu există un loc în clubul nostru, care este inspirat de valori sportive sănătoase, de loialitate, competiţie, respect reciproc, de ideea de a trăi împreună şi urmăreşte să depăşească toate barierele de natură socială, culturală, economică şi rasială", a precizat gruparea.

Preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, a încercat de mult timp să-şi îndepărteze clubul de reputaţia că are simpatizanţi fascisti, dar nu a reuşit niciodată.

În 2019, un grup ultras lazial a arborat un banner pe care scria: "Îl onorăm pe Mussolini".

Suporteri ai echipei au fost sancţionaţi în mod repetat pentru abuzuri rasiste şi antisemite împotriva jucătorilor şi fanilor rivalelor.

Un fost lider al grupurilor ultras ale echipei Lazio, Fabrizio Piscitelli, poreclit Diabolik, a fost împuşcat într-un parc din Roma, în plină zi, în august 2019, în ceea ce a părut a fi o răfuială a unor bande de trafic de droguri.

În vârstă de 37 de ani, fundaşul lateral Elseid Hysaj a mai jucat la Empoli şi Napoli. El are 59 de prezenţe în echipa naţională a Albaniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.