WTA prezintă, într-un filmuleţ postat pe Twitter, momentul în care Angelique Kerber o ajută pe Simona Halep să-şi strângă lucrurile după accidentarea de la Roma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Kerber a strâns racheta şi lucrurile româncei, care a fost nevoită să părăsească terenul şchiopătând.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep a fost direct acceptată în această fază a competiţiei.

Halep a dominat meciul până la 6-1, 2-0. Setul I ar fi trebuit să fie câştigat de Halep la zero, dar în ghemul al treilea românca a ratat câteva şanse de 3-0, iar Kerber a câştigat contra serviciului.

Halep a avut 2-0 şi în setul al doilea, moment în care sportiva germană a început să-şi arate o parte din adevăratele calităţi. Ea şi-a crescut mult nivelul jocului şi a egalat la 2, apoi jucătoarea română a făcut un rebreak, dar imediat şi-a pierdut serviciul.

La 6-1, 3-3, în momentul în care Kerber avea 30-0, pe serviciul ei, Halep a acuzat o accidentare la pulpa stângă după ce a returnat o minge şi a cerut imediat intervenţia fizioterapeutului. Cu dureri mari şi cu lacrimi în ochi, sportiva din Constanţa a ajuns cu greu la bancă şi a luat decizia de a se retrage.

Simona Halep a părăsit terenul şchiopătând, ajutată de două persoane.

Kerber va evolua în optimi cu letona Jelena Ostapenko, locul 49 WTA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.