Atacantul peruan Claudio Pizarro a împlinit, miercuri, 40 de ani şi continuă să fie un jucător important la această vârstă, la care îmbracă troicoul echipei Werder Bremen.
"Mă simt bine, nu sunt sigur dacă mă simt mai bine ca în urmă cu cinci ani, dar chiar mă simt bine. Continui să joc şi este clar că ei m-au adus aici deoarece cred că am şansa şi abilitatea de a ajuta clubul cu calităţile mele pe teren. Pe de altă parte, ei apreciază experienţa mea. Ei cred că pot fi util în a-i ajuta pe tinerii jucători şi poate anticipez anumite situaţii înainte să o facă alţii", a declarat Pizarro pentru Deutsche Welle, citat de Daily Mail
Pizarro şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Germania, la Bayern Munchen şi Werder Bremen, la care a adăugat scurte perioade la Chelsea şi FC Koln. Peste 300 de goluri a marcat el în aproape 750 de meciuri jucate la cel mai înalt nivel. Cu 192 de goluri înscrise în Bundesliga, Pizarro este pe locul 5 în clasamentul golgheterilor "all time".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu Bayern Munchen, Pizarro a câştigat tot ce se putea, campionatul - de 6 ori, Cupa Germaniei - de cinci ori, Supercupa Germaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală şi Cupa Mondială a cluburilor. În plus, el a mai cucerit un trofeu al Cupei Germaniei cu Werder Bremen.
Claudio Pizarro a revenit din vară la Bremen, club pentru care a reuşit cele mai "prolifice" sezoane ale sale, cu 28 de goluri în 2008/2009 şi 29 în campionatul următor.
În acest sezon, atacantul a jucat în patru din cele şase etape, una ca titular, dar nu a marcat încă.
La naţionala statului Peru, Pizarro a marcat de 20 de ori în 85 de meciuri jucate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.