Poliţiştii români împreună cu procurorii DIICOT fac joi mai multe percheziţii în judeţele Cluj, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud, la membrii unei grupări care ar fi vândut online, în special în SUA, medicamente aflate sub control special şi scoase din circuitul legal cu ajutorul unor farmacişti. Prejudiciul creat este de aproximativ 55 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele 47 de percheziţii din judeţele Cluj, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud au vizat un grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Potrivit IGPR, în perioada 2012-2018, membrii grupării au vândut, în special în SUA, medicamente aflate sub control special, conform legii, precum Codeină, Xanax sau Diazepam. Acestea ar fi fost scoase din circuitul legal prin intermediul unor farmacii din Cluj şi Bistriţa, cu ajutorul unor farmacişti, folosindu-se, printre altele, de reţete falsificate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Foto: IGPR
Foto: IGPR

Comenzile clienţilor erau preluate online, printr-un call-center din Cluj. Membrii grupării simulau controalele medicale, convingându-i pe clienţi că au fost consultaţi de un medic real. Aceştia trimiteau comenzile sub forma unor scrisori poştale către clienţi din SUA, iar banii erau primiţi prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.

„Prin intermediul unor conturi off shore şi a unor firme pe care le controlau direct, membrii grupării ar fi disimulat adevărata provenienţă a banilor, creând aparenţa obţinerii legale a unor venituri”, arată IGPR.

Foto: IGPR
Foto: IGPR

Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 55 de milioane de lei.

Investigaţiile au început în urmă cu patru ani, acestea fiind desfăşurate cu ajutorul autorităţilor americante DEA Drug Enforcement Administration.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.