Ministrul Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă că România doreşte să identifice modalităţi de finanţare din fonduri europene pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru acordarea de ajutoare populaţiei în contextul creşterii preţurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Aştept să vedem pachetul de măsuri, el este în elaborare în acest moment, fiecare minister, conform sarcinilor pe care premierul le-a dat în ultimele două săptămâni, fiecare minister trebuie să vină cu pachetul de măsuri şi în momentul în care vom vedea care sunt exact, punctual, măsurile vom putea spune exact cu câţi bani putem finanţa, pentru că trebuie prima dată analizat dacă sunt eligibile în cadrul programelor operaţionale aceste cheltuieli şi nu în ultimul rând până vineri avem sarcină de la premier să venim cu o evaluare mai clară a sumelor pe care le putem aloca pentru asemenea măsuri", a afirmat Vîlceanu.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că nu doreşte să avanseze o sumă înainte de a discuta cu autorităţile de management. 
 
"În momentul în care vom avea măsurile stabilite foarte clar, vom putea să vă şi comunicăm care este suma pe care o putem aloca din programele operaţionale”, a spus Vîlceanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.