Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, este de părere că implementarea certificatului verde COVID trebuie să se facă în aşa fel încât să fie prevenit un nou val de îmbolnăviri şi nu în mijlocul unui astfel de val. El afirmă că acest certificat nu va avea "o performanţă de sută la sută în evitarea cazurilor de îmbolnăvire, dar va reduce considerabil riscul de îmbolnăvire".
"Cred că aici lucrurile sunt clare din cel puţin două puncte de vedere şi anume că avem nevoie de acest certificat pentru că rolul lui este şi de triaj medical, de triaj epidemiologic. Asta nu înseamnă că va avea o performanţă de sută la sută în evitarea cazurilor de îmbolnăvire, dar va reduce considerabil riscul de îmbolnăvire. De asemenea, un alt lucru pentru care mă bucur că s-a ajuns la un consens este legat de introducerea celor trei componente şi anume testarea, recuperarea după boală, respectiv vaccinarea", a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la TVR.
Medicul este de părere că autorităţile nu trebuie să ajungă să implementeze certificatul atunci când situaţia se agravează, rolul acestuia fiind de prevenţie.
"Trebuie să luăm în calcul faptul că orice măsură pe care o introducem trebuie să aibă cel puţin două motive, din punctul meu de vedere: unul să fie de prevenţie şi al doilea efect trebuie să fie de încurajare a vaccinării. De ce? Pentru că pentru noi este foarte important ca în final să asigurăm o protecţie ridicată la nivelul comunităţii şi la nivelul societăţii pentru a preveni alte valuri de îmbolnăvire. Altfel, o să rămânem tot timpul susceptibili şi vulnerabili în faţa valurilor următoare. Şi mai este un aspect, pentru că o persoană care astăzi se vaccinează va fi protejată şi va beneficia de vaccinare la cel puţin o lună de zile sau chiar o lună şi jumătate, depinde de schema de vaccinare efectuată. Tocmai de aceea, modalitatea efectivă de implementare sigur că aici este foarte important cum va fi definită, dar practic noi nu trebuie să ajungem cu implementarea certificatului într-un val de îmbolnăvire, ci trebuie să prevenim apariţia acelui val de îmbolnăvire. Asta este foarte important, este un principiu clar epidemiologic şi cred că orice măsură trebuie să plece de la aceste principii”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.