O ursoaică pe nume Masha, care a petrecut 27 de ani în captivitate în Ucraina, a fost adusă la sanctuarul de la Zărneşti, după o călătorie de peste 30 de ore cu maşina.
Reprezentanţii Animals International România au arătat că, după 27 de ani de captivitate în Ucraina, ursoaica Masha a ajuns la Zărneşti.
"După o noapte petrecută pe un culcuş moale de paie, în sfârşit la adăpost şi având parte de linişte şi pace după călătoria lungă de peste 30 de ore cu maşina pe ruta Ucraina-România în drum spre libertate, Masha a păşit astăzi pentru prima oară în pădure! Cu paşi timizi la început şi tot mai încrezătoare apoi, Masha a explorat pas cu pas ţarcul în care a fost eliberată şi chiar a încercat şi apa din piscină! Pădurea Sanctuarului AMP Libearty îi va fi de acum înainte casă pentru totdeauna", au scris, pe Facebook, cei de la AMP Libearty - Bear Sanctuary.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.