Reprezentanţii Jandarmeriei au relatat marţi cum s-au desfăşurat violenţele de luni noaptea din Capitală, prezicând că au fost identificate 188 de persoane implicate în incidente, iar 12 jandarmi au fost răniţi, trei ajungând la spital. Ei au afirmat că un grup de manifestanţi s-a aşezat pe carosabil, trei persoane au încercat să iasă din coloana de manifestanţi, iar la intervenţia jandarmilor au devenit violenţi şi au aruncat cu pietre în jandarmi, lor alăturându-li-se şi alţi protestatari. Poliţia Capitalei a declanşat cercetări pentru ultraj, dar şi pentru tulburarea ordinii publice, distrugere, distrugere prin incendiere. Vorbim despre vitrine, tonomate de alimente, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport. Au fost date 222 de amenzi în valoare de peste 200 de mii de lei, opt fiind acordate organizatorilor. Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, împreună cu Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au organizat marţi dimineaţă o declaraţie de presă pe tema incidentelor de marţi noaptea, când persoane violente infilitrate printre cei care manifestau împotriva restricţiilor de circulaţie, au aruncat cu pietre în jandarmi, au distrus automate stradale şi magazine, mai mulţi dintre ei fiind reţinuţi.
UPDATE - Poliţia Capitalei - Am declanşat cercetări pentru ultraj, dar şi pentru tulburarea ordinii publice, distrugere, distrugere prin incendiere
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Jandarmerie: Avem identificate 188 de persoane. Un aspect important este că 12 dintre colegii mei au fost răniţi, trei au mers la UPU Floreasca, nu au necesitat internarea
”Am avut un protest în Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii, spre final, şi-a pierdut caracterul paşnic. Un grup de manifestanţi s-a aşezat pe carosabil fără niicun motiv. La un moment dat trei persoane din acest grup s-au deplasat în altă direcţie, câţiva colegi au încercat să îi legitimeze şi atunci ei au devenit violenţi. La momentul imobilizării acestor persoane cei aşezaţi pe carosabil au folosit pietre şi au rănit colegii mei şi au produs pagube materiale. Avem identificate 188 de persoane. Un aspect important este că 12 dintre colegii mei au fost răniţi, trei au mers la UPU Floreasca, nu au necesitat internarea. Asigurăm toţi cetăţenii că toate acţiunile noastre sunt făcute doar în beneficiul şi în siguranţa cetăţeanului”, a afirmat colonelul Ionel-Cătălin Stegăroiu - director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti,
UPDATE - Prefectul Capitalei, Alin Stoica: Spre finalul protestului, 300 de oameni, în zona Pieţei Unirii, au devenit agresivi şi forţele de ordine au acţionat profesionalism
”Am văzut că a fost un protest, ţinut sub control de forţele de ordine, care au acţionat cu calm şi determinare. Au făcut asta pe tot parcursul procesului, cu calm şi profesionalism. Spre finalul protestului, 300 de oameni, în zona Pieţei Unirii, au devenit agresivi şi forţele de ordine au acţionat profesionalism pentru restabilirea ordinii”, a declarat prefectul CapitALEI aLIN sTOICA,
ŞTIREA INIŢIALĂ - Declaraţia de presă, programată iniţial la 8:30, a fost anunţată ulterior pentru ora 9:00 şi va fi susţinută de colonel Ionel-Cătălin Stegăroiu - director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Alin Stoica - Prefectul Municipiului Bucureşti şi comisar-şef de poliţie Bogdan Berechet - director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
În Bucureşti şi în alte oraşe, protestele faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei au început concomitent, luni, la ora 17:00. În Capitală, manifestanţii de la Piaţa Universităţii au pornit în marş către Piaţa Victoriei, unde s-au unit două grupuri de protestatari. Numărul maxim de persoane care au voie să participe la acţiuni de protest a fost cu mult depăşit.
Între protestatari s-au aflat iniţial liderul AUR, George Simion, dar şi parlamentarul Diana Şoşoacă.
Ulterior, amploarea protestului din Capitală s-a redus considerabil, iar Jandarmeria chiar a anunţat în jurul orei 23:00, că nu pregăteşte intervenţia în forţă la protestul din Capitală, întrucât nu au fost incidente care să impună o astfel de intervenţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.