Meteorologii au emis, marţi dimineaă, o atenţionare de vânt puternic pentru mai multe regiuni din ţară, valabilă de miercuri până sâmbătă seară. Astfel, în acest interval, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei şi pe litoral, cu viteze în general de 55...65 km/h. La munte vor fi rafale de 70...80 km/h, iar la altitudini mari, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor depăşi 90 km /h. La Bucureşti, începând de joi, se va răci semnaficativ, iar sâmbătă este posibil să ningă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în toate regiunile, ninsori la munte şi strat de zăpadă consistent, precum şi intensificări ale vântului.

În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea va ploua şi pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul regiunilor, pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge şi local se va depune strat de zăpadă consistent.

Meteorologii avertizează că se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15...25 l/mp, iar cu precădere în vest şi la munte, pe arii restrânse, acestea vor depăşi 30 l/mp.

Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

La Bucureşti, sâmbătă e posibil să ningă

La Bucureşti, în cursul zilei de miercuri cerul va fi variabil, iar în noaptea de miercuri spre joi se va înnora şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu
uşoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade. La începutul intervalului va fi nebulozitate joasă şi posibil ceaţă.

Potrivit ANM, în ziua de joi şi vineri dimineaţă, vremea se va răci semnificativ faţă de ziua anterioară, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când temporar va
ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade.

În intervalul 22 noiembrie ora 08:00 - 23 noiembrie ora 08:00, cerul va avea înnorări, mai accentuate seara şi noaptea, când temporar vor fi precipitaţii. Va ploua, însă spre sfârşitul intervalului, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.

În cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.