Tot oraşul Galaţi a fost inundate, miercuri seară, în urma unei ruperi de nori. În timpul furtunii, a căzut o cantitate imensă de precipitaţii, inclusiv cu grindină de dimensiunea oului de porumbel, şi au fost smulşi din pământ mai mulţi copaci. Oamenii reclama că mesajul RO-Alert a intrat după ce a trecut pericolul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

UPDATE: ”În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase la nivelul municipiului Galaţi, între orele 19.00 – 20.40, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au fost primite peste 200 de apeluri prin Sistemul Unic 112, care sesizau producerea unor situaţii de urgenţă în mai multe zone. În perioada menţionată, la nivelul municipiului Galaţi au fost ploi însemnificate cantitativ, respectiv 79,6l/mp, fiind inundate peste 30 de străzi şi 135 de gospodării (curţi şi grădini). Totodată,  o casă a fost avariată, iar alte 6 case şi un subsol au fost inundate”, a transmis, miercuri seară, Prefectura Galaţi. 

Sursa citată a precizat că la 112 au fost raportate patru autoturisme avariate din cauza copacilor căzuţi.
 
”Două localităţi - Fântânele şi Smârdan  - sunt fără energie electrică, fiind afectaţi 1.850 de consumatori. Se intervine cu echipele de la Electrica. Din ordinul prefectului judeţului Galaţi, domnul Gabriel Aurelian Panaitescu, Centrul Judeţean pentru Coordonarea şi Conducerea Intervenţiei rămâne activ. De asemenea, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, este activată Gruparea Operativă şi se menţine ridicată capacitatea operaţională, cu personal din tura liberă, pe toată perioada supusă avertizărilor meteorologice de Cod Portocaliu şi Cod Roşu”, a mai transmis Prefectura. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, colonel Eugen Chiriţă, toate străzile municipiului au fost inundate, oraşul fiind practic paralizat. Apa pe străzi a ajuns până la jumătate de metru, după ploaia care a durat câteva zeci de minute, timp în care a fost în vigoare un cod roşu.

"Urmare a fenomenelor meteo extreme care s-au abătut asupra oraşului, autobuzele si troleibuzele nu circulă. Datorita fenomenelor meteo extreme care s-au abătut asupra oraşului sunt blocaje în circulaţie", au anunţat reprezentanţii societăţii de transport în comun din Galaţi.

 

Mai mulţi copaci au căzut atât în centrul oraşului cât şi pe şoseaua de centură.

 

Până acum, din primele centralizări, apa a intrat în câteva case, dar a inundat şi 120 de curţi şi gospodaŕii fără a intra şi în aceste locuinţe.

 

Autorităţile se aşteptau, dat fiind cantitatea imensă de precipitatii înregistrată într-un timp foarte scurt, să fie nevoie de evacuarea populaţiei din zonele joase ale oraşului, care sunt cele mai inundate, însă până acum nu a fost dispusă o asemenea măsură.

 

Pe de altă parte, mai mulţi gălăţeni reclamă pe reţelele de socializare că avertizarea RO-Alert de ploaie torenţială a venit după ce vijelia s-a terminat.

 

Oamenii cer autorităţilor să transmită aceste mesaje în timp util, pentru ca populaţia să se poată pune la adăpost şi să si ia toate măsurile de precauţie, nu în timpul furtunii sau la finalul ei, atunci când nu mai pot face nimic.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.