KMG International a anunţat că starea celor doi răniţi cu arsuri de la Rafinăria Petromidia, internaţi în Bucureşti, este stabilă, iar ei ar putea fi transferaţi la o clinică de specialitate din Europa, primind acordul medicilor în acest sens. KMG International a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că sunt depuse toate eforturile pentru transferul celor doi răniţi în străinătate. Premierul Florin Cîţu a afirmat că, cel mai probabil, transferul acestor pacienţi ar urma să fie făcut luni. „De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament”, a adăugat şeful Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE „În decursul zilei de ieri m-am interesat de starea celor două persoane care au arsuri grave, în urma exploziei de la Petromidia. Am discutat atât cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, cât şi cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în ţară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluţie mai bună, trebuie demarată procedura. Mă bucur că în urma intervenţiei mele, cele două persoane, care în prezent sunt internate la Spitalul Floreasca, vor fi transferate în străinătate. Cel mai probabil, transferul ar urma să fie făcut mâine. De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament”, a scris Florin Cîţu, duminică pe Facebook. 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ “Cu sprijinul autorităţilor şi în acord cu dorinţa familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca către o clinică de specialitate din străinătate.
 
Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. În această dimineaţă, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată menţionează că bărbatul de 27 de ani internat în Constanţa a început să meargă şi se recuperează rapid dupa intervenţia chirurgicală de vineri seară, iar cadrele medicale de la Spitalul Judeţean estimează că el va fi externat în perioada următoare.
 
“Toate costurile vor fi suportate de Rompetrol Rafinare şi KMG International. Compania este în contact direct cu toţi membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceştia vor fi recuperaţi complet”, precizează comunicatul KMG International.
 
Un bărbat a murit şi cinci au fost răniţi, vineri, în urma unei explozii urmate de un incendiu la Rafinăria Petromidia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.