Judecătoria sectorului 3 a respins vineri propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul profesorului de la Colegiul Sf. Sava din Capitală, reţinut sub acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală, victime fiind doi minori de 16 şi 17 ani. Instanţa l-a plasat pe bărbatul de 51 de ani sub control, judiciar pentru 60 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL”, se arată în minuta instanţei, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 25.07.2024 şi până la data de 22.09.2024, inclusiv.

Incukpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la secţia de poliţie desemnată cu supravegherea sa de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Alte obligaţii sunt: să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. să nu comunice cu persoanele vătămate, direct sau indirect.

Supravegherea respectării măsurii controlului judiciar şi a obligaţiilor impuse inculpatului, se va face de către Secţia 12 Poliţie. 

Decizia poate fi contestată în 48 de ore de la pronunţare.

La data de 25.07.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotrivabărbatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor”, a anunţat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Conform anchetatorilor, la data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. Bucureşti, sector 3, ”inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată, un băiat în vârstă de 17 ani, un act sexual oral, profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

De asemenea, la la data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuinţă din mun. Bucureşti, sector 3, inculpatul ”a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

Surse apropiate anchetei afirmă că bărbatul este profesor la Colegiul ”Sf. Sava” din Capitală. Aceleaşi surse au afirmat că cele două victime au depus plângere abia după ce bărbatul nu le-a mai fost profesor.

Ministerul Educaţiei a anunţat că a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public privind reţinerea unui cadru didactic de la Colegiul Naţional ”Sfântul Sava” din Capitală, în acelaşi timp şi angajat al Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE).În acest sens, 

Oficialii instituţiei au precizat că ”manifestă toleranţă zero faţă de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică şi faţă de orice formă de abuz şi violenţă: fizică, psihologică sau emoţională”.

”Unitatea de învăţământ în care acesta este încadrat va lua toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, pentru protejarea interesului superior al copilului. Conform prevederilor art. 209 alin. (6), în cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică, pe perioada desfăşurării cercetării penale, acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari”, a mai transmis MInsiterul Educaţiei. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.