Circulaţia metroului a fost oprită mai bine de două ore, vineri dimineaţă, pe tronsonul Izvor-Politehnică- Grozăveşti, după ce un jgheab de scurgere a infiltraţiilor a căzut din plafon pe o şină şi a produs un scurtcircuit. Un tren plin cu călători a rămas oprit în tunel, la aproximativ 200 de metri de peron la staţia Eroilor, Metrorex spunând că oamenii au fost evacuaţi în siguranţă. În urma incidentului, directorul general al Metrorex, Marin Aldea, şi directorul de exploatare al companiei, Liviu Dinu, au fost demişi. Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat că la Metrorex există foarte multe lucruri în neregulă, precum indisciplina şi rutina, el precizând că a fost formată o comisie de anchetă care verifică dacă lucrările de întreţinere, pentru care există bani, sunt făcute în realitate, iar dacă va fi cazul vor fi sesizate şi organele de urmărire penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor: La metrou sunt foarte multe lucruri în neregulă. Verificăm dacă lucrările de întreţinere au loc în realitate. Dacă va fi cazul, vom sesiza şi organele de urmărire penală

UPDATE - Circulaţia metroului pe tronsonul Izvor-Politehnică-Grozăveşti a fost reluată

Circulaţia metroului pe tronsonul Izvor-Politehnică-Grozăveşti a fost reluată la ora 7.45, a anunţat Metrorex. 

UPDATE - Directorul general al Metrorex şi directorul de exploatare au fost demişi

Directorul general al Metrorex, Marin Aldea, şi directorul de exploatare al companiei, Liviu Dinu, au fost demişi, vineri dimineaţă, în urma incidentului de la metrou, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor.

Circulaţia metroului, oprită pe tronsonul Eroilor-Politehnică. Un tren a rămas blocat în tunel

Metrorex anunţă că la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnică, pe firul 1, un jgheab de scurgere a infiltraţiilor a căzut din plafon pe o şină responsabilă cu transmiterea tensiunii şi a produs un scurtcircuit.

Din acest motiv, a fost scoasă tensiunea de pe şină, trenul care tranzita zona a fost oprit, călătorii din tren fiind evacuaţi în siguranţă de către echipele Metrorex prin staţia Eroilor, spune Metrorex, precizând că directorul companiei se află la faţă locului pentru coordonare şi remedierea rapidă a situaţiei.

"La acest moment, echipele Metrorex lucrează pentru ca transportul în comun să fie reluat rapid", mai menţionează compania.

Ca urmare a scoaterii tensiunii din şină, pe tronsonul Izvor-Politehnică- Grozăvesti nu se circulă. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, ISU a fost anunţat prin dispecerat de către Metrorex referitor la existenţa unei garnituri de metrou care a oprit din motive tehnice la aproximativ 200 de metri de peron la staţia Eroilor, sensul dinspre Politehnică.

Au fost alertate subunităţile de pompieri Grozăveşti şi Detaşamentul Special de Salvatori, la ambele capete ale celor două staţii, iar echipele de intervenţie de la
Eroilor au găsit trenul în zona peronului şi au fost informate că toţi călătorii au fost evacuaţi.

"ISU a efectuat o recunoaştere în staţie şi în tunel, nu sunt probleme în ceea ce priveşte siguranţa călătorilor. De asemenea, a fost oprită circulaţia şi pe celălalt sens de deplasare. În acest moment, în staţia Eroilor nu sunt călători", spune ISU. 

 La staţia Eroilor sunt jandarmi care îi informează pe călători că este oprită circulaţia în subteran. 

Probleme la metrou au fost şi joi dimineaţă, din cauza unei căderi de tensiune pe linia Pipera-Berceni. Defecţiunea s-a produs la staţia Unirii.

 

 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.