Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de luni, o Hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care introduce unele excepţii privind interdicţia persoanelor vaccinate în instituţii publice şi în marile centre comerciale. Astfel, în cazul în care persoanele care au activităţi administrative, sau merg pentru servicii medicale. De asemenea, este permis accesul în mall-uri, dacă persoanele nevaccinate merg pentru a se vaccina în centrele speciale. Noile prevederi vor fi aprobate în şedinţa de Guvern.
UPDATE: Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că neoncordanţele dintre decizia CNSU de săptămâna trecută şi Hotărârea de Guvern au fost generate de unele neînţelegeri juridice.
”Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută şi HG au fost unele diferenţe care pot să spun că au fost pe baza unor neînţelegeri juridice şi modul cum s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar”, a afirmat, luni, şeful DSU, Raed Arafat.
”În primul rând, în centrele comerciale – nu veţi găsi cuvântul mall nicăieri, pentru că nu este o efiniţie juridică, nu există mall în legislaţie, există centre comerciale. Le vom găsi sub această titulatură. Au existat şi în HG trecută, dar erau încadrate la o categorie cu 50% capacitate. Avem o regulă clară cu certificatul verde, a mai afirmat Arafat.
La mall, în centre comerciale este obligatorie verificarea certificatului verde.
Arafat a explicat că se va putea intra către centrele de vaccinare din mall-uri, dar doar dacă există culoare separate de intrare/ ieşire, nu pe unde se intră în centrele comerciale.
Raed Arafat a explicat din nou că intrarea în orice alte magazine cu excepţia celor alimentare, a farmaciilor şi a benzinăriilor se face cu certificat verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală.
A fost remediată şi situaţia cazării în unităţile de cazare, accesul fiind permis doar pe baza certificatului verde.
UPDATE: Guvernul a adoptat o Hotărâre de Guvern, pe baza propunerilor CNSU.
Ce prevede documentul:
”Având în vedere trendul ascendent al numărului de cazuri noi, manifestat în ultima perioadă pe teritoriul României, se impune adaptarea măsurilor de restricţie pe teritoriul României, indiferent de rata de incidenţă în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.
În acest context, prin prezentul proiect se stabilesc următoarele măsuri:
1. activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Precizez faptul că, pentru serviciile publice comunitare care funcţionează în centrele şi parcurile comerciale accesul va fi permis şi persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic.
Mai mult, se va permite accesul în centrele şi parcurile comerciale a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale.
2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi a benzinăriilor.
3. activitatea de cazare în structurile de primire turistică va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
4. se propune suspendarea activităţii cu prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în perioada 25 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021 în unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară.
5. instituirea şi clarificarea categoriilor persoanelor care sunt exceptate de la prezentarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public. Astfel, sunt exceptaţi angajaţii, participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin”.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Hotărârea numărul 94 a CNSU privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 propune:
-accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor;
Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid şi a următoarelor categorii:
a)participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;
b)participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;
c)persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;
d)persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
De asemenea, se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:
a)persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b)persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.