Premierul Ludovic Orban a declarat joi, că decizia CCR referitoare la amenzi este ”anticonstituţională, împotriva ordinii de drept”, fiind chiar un îndemn la anarhie. ”Suntem din ce în ce mai hotărâţi să găsim soluţii pentru a schimba prevederile constituţionale şi legale care reglementează activitatea Curţii Constituţionale”, a precizat premierul. Acesta a detaliat, la Mioveni, ce modificări legislative consideră că sunt necesare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Premierul Lodovic Orban a fost întrebat, joi, la Mioveni, ce modificări consideră că ar trebui făcute în ceea ce priveşte funcţinarea Curţii Constituţionale şi a răspuns: ”Desigur, O schimbare a mecanismului de alegere. De asemenea, stabilirea unor limite ale atribuţiilor CCR care să fie chiar în interiorul Constituţiei şi modificări ale legii de organizare şi funcţionare a CCR”. 

Întrebat dacă trebuie să ne aşteptăm la un referendum pentru modificarea Constituţiei, premierul a precizat: ”Când vom fi pregătiţi pentru astfel de situaţii, când va exista şi un suport politic şi o susţinere publică, nu vom ezita să iniţiem acest demers”

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ŞTIRE INIŢIALĂ: Ludovic Orban a declarat, joi, la Craiova, că decizia CCR referitoare la amenzi nu însemnaă că nu se vor mai aplica sancţiuni, însă acestea vor fi la cuantumul de dinaintea adoptării OUG 34/ 2020, declarată neconstituţională.

Întrebat în baza cărui cadru legislativ se vor apliuca aceste amenzi, Orban a explicat: “A fost declarat neconstituţional un articol al unei ordonanţe de urgenţă care a modificat ordonanţa de urgenţă anterioară, declararea ca neconstituţional a articolului respectiv poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi. Deocamdată trebuie să vedem exact despre ce e vorba, că nu avem decât o comunicare din partea CCR, când vom avea şi motivarea atunci vom înţelege cu adevărat care sunt toate consecinţele constituţionale, legale, juridice ale acestei decizii a Curţii Constituţionale”. 

El a precizat că decizia CCR i se pare neconstituţională şi una care îndeamnă la anarhie.

“Am spus şi mai repet, mi se pare o decizie anticonstituţională, împotriva ordinii de drept, dată în favoarea celor care, minoritate evidentă, nu au respectat regulile, câteva zeci de mii de români şi dată în dispreţul milioanelor de români care au respectat regulile s-au comportat responsabil şi au contribuit la menţinerea în nişte limite rezonabile a răspândirii coronavirusului.  Această decizie este aproape un îndemn la anarhie, e un îndemn la nerespectarea legilor, a regulilor. Eu nu pot să înţeleg cum poate o Curte Constituţională să dea o asemenea decizie”, a precizat Orban.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care CCR va spune că şi starea de urgenţă este neconstituţională, premierul a răspuns: “Cum să devină neconstituţională starea de urgenţă? Este înscrisă în Constituţie. Eu nu cred că se poate ajunge chiar până în situaţia în care Curtea Constituţională să rescrie Constituţia, Constituţie este clar adoptată prin referendum. Suntem din ce în ce mai hotărâţi să găsim soluţii pentru a schimba prevederile constituţionale şi legale care reglementează activitatea Curţii Constituţionale pentru că este clar că trebuie schimbate dacă au dus la o asemenea componenţa a Curţii Constituţionale care să transforme Curtea Constituţională într-un inamic al Constituţiei şi într-un instrument de exploatare, de interpretare subiectivă a Constituţiei de cele mai multe ori împotriva interesului general”.

Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.