Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că a semnat şi trimis în circuitul de avizare două OUG - una vizează majorarea alocaţiilor, iar cea de-a doua majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am semnat două OUG extrem de importante. Prima am semnat-o cu doamna ministru Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzut şi asumat în Programul de guvernare, ordonanţă care a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi, atunci când va primi avizul, va fi promovată în şedinţa de GUvern”, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi. 

MInistrul Muncii a precizat că cea de-a doua OUG semnată vizează pensiile. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Pensia minimă se va majora de la 800 de lei la 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată la valoarea de 1.586 de lei”, a mai afirmat ministrul Muncii. 

Marius Budăi a mai spus că Guvernul mai are prevăzută în programul de guvernare o sumă pe care o va acorda o singură dată, astfel încât cetăţenii cu pensii mai mici să fie protejaţi în faţa scumpirilor la energie şi la alimente. ”În momentul în care se va lua o decizie în coaliţie, o vom anunţa public şi se va regăsi şi într-un act normativ”, a afirmat el.

Despre ajutorul de 1.200 de lei, ministrul a precizat că nu s-a discutat despre vouchere ci doar de sume de bani. 

Întrebat ce alte majorări vor fi de anul viitor, ministrul Budăi a arătat că este acea instituire a indemnizaţiei a 13-a pentru persoanele cu dizabilităţi, care face parte din Ordonanţa de urgenţă cu majorarea alocaţiilor. 

”În programul de vuvernare avem un calendar de 120 de zile în care vom anunţa ulterior şi un calendar de implementare a legii pensiilor şi a legii salarizării unitare”, a mai afirmat el. 

Budăi a fost întrebat dacă salariile celor din educaţie vor creşte, el precizând că în acest calendar de 120 de zile vor fi anunţate aceste măsuri. ”Dacă în coaliţie se va lua altă decizie, cu siguranţă noi miniştrii le vom pune în practică”. Ministrul nu a dorit să precizeze dacă salariile demnitarilor vor fi îngheţate. 

Despre deducerile fiscale pentru familiile cu copii, Budăi a spus că aceste lucruri sunt discutate de Gabriela Firea, ministrul Familiei, cu ministrul Finanţelor Publice. 

Ministrul Marius Budăi a mai spus că salariul minim pe economie va fi, de la 1 ianuarie, 2.550 de lei. 

De asemenea, se va institui a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi. 

Impactul bugetar al majorării pensiilor, de la 1 ianuarie, este de 11 miliarde suplimentar şi 1,9 de miliarde suplimentar la alocaţii, precum şi 225 de milioane, pentru a 13-a indemnizaţie a persoanelor cu dizabilităţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.