Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că potrivit datelor primite de la MAE, 2.098 de români afectaţi de anularea zborurilor Blue Air au solicitat sprijin să revină în ţară. Anterior, Ministerul Afacerilor Externe anunţase că peste 620 de români solicitaseră până marţi noaptea, sprijin, solicitările venind din ţări precum Cehia, Cipru, Portugalia, Spania.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Compania Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021
Premierul Nicolae Ciucă a transmis marţi că, din estimările de la acel moment, sunt aproximativ 3.000 de călători blocaţi în aeroporturi din străinătate.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că Guvernul va aloca, miercuri dimineaţă, 5 milioane de lei companiei TAROM, pentru a trimite aeronave să aducă acasă românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile până luni. Ulterior, Guvernul se va îndrepta împotriva acestei companii, pentru a recupera suma de bani, dar şi celelalte restanţe pentru care Administraţia Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...