Aproximativ 40 de angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca protestează vineri în curtea spitalului cerând demiterea actualului manager interimar, Cristina Păun. De asemenea, un memoriu a fost înaintat la Ministerul Sănătăţii, cei peste 100 de semnatari avertizând că demisionează dacă Păun nu este revocată din funcţie. Directoarea i-a notificat pe contestatari că încalcă reglementările impuse odată cu instituirea stării de alertă. Un echipaj de Poliţie chemat de Cristina Păun nu a putut intra în spital după ce poliţiştilor li s-a măsurat temperatura şi s-a stabilit că nu corespunde normelor impuse prin măsurile de prevenire a răspândirii COVID 19.
La protest participă medici şi personal TESA, iar activitatea medicală şi cea de pază a pacienţilor, unii cu probleme pshice grave ori violenţi, cu condamnări, nu ar fi afectată.
”Nu este afectată activitatea medicală, nici cea de hrană şi nici cea de pază a pacienţilor”, a dat asigurări directorul economic al Spitalului Săpoca, Vlad Laurenţiu Nicolae, care se numără printre protestatari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii care se află în curtea spitalului Săpoca cer ca actualul director interimar, Cristina Păun, să fie revocat din funcţie, protestatarii reclamând o lipsă de colaborare si comunicare cu aceasta.
Ei mai acuză că aceasta are probleme penale mai vechi, având două dosare penale deschise pentru fapte comise ca angajat al acestui spital, director economic, motiv pentru care a şi fost demisă.
Un echipaj de Poliţie chemat de directoarea Păun nu a putut intra în spital după ce poliţiştilor li s-a luat temperatura şi s-a stabilit că nu e conformă reglementărilor în vigoare, limita fiind 37,3 grade Celsius. După aceasta, poliţiştii au plecat.
Conform liderului sindical Mariana Spoială, Cristina Păun face cheltuieli nejustificate şi ar fi comandat 3.000 de combinezoane de protecţie, în condiţiile în care nu există niciun pacient cu COVID-19.
Un memoriu semnat de 150 de angajaţi a fost înaintat Ministerului Sănătăţii, aceştia ameninţând că demisionează dacă Păun nu este revocată.
Directoarea Cristina Păun a transmis jurnaliştilor prin intermediul secretarei că nu poate discuta telefonic cu presa şi că după ce se vor ridica restricţiile impuse de guvern din cauza COVID-19 va face o conferinţă de presă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.