Încă 18 decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus au fost anunţate vineri seară, între care trei ale unor vârstnici din cămine de bătrâni din judeţele Botoşani şi Galaţi. Bilanţul ajunge astfel la 744. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri, alte 327 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, totalul fiind de 12.567. Evaluarea pe care ministrul Sănătăţii a cerut-o echipei coordonate de generalul Ionel Oprea, care a coordonat Spitalul Judeţean Suceava, va include şi situaţia privind modul de raportare a deceselor, în condiţiile în care vineri au fost anunţate şase decese produse la Suceava la începutul lunii aprilie, iar conform lui Oprea au fost neconcordanţe între datele înregistrate la morga spitalului şi cele din evidenţele medicale.
UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, au fost raportate alte 18 decese cauzate de coronavirus, fiind vorba despre şapte femei şi 11 bărbaţi, cu vârste între 20 şi 90 de ani. Trei dintre bolavii care au murit proveneau din cămine de bătrâni din judeţele Botoşani şi Galaţi, însă a fost înregistrat şi decesul unei tinere de 20 de ani care revenise din Anglia.
Deces 727
Femeie, 80 de ani, judeţul Arad.
Dată internare: 27.04.2020-Spital Judeţean de Urgenţă Arad, secţia Boli Infecţioase, transfer 28.04.2020 secţia ATI.
Dată recoltare: 27.04.2020.
Dată rezultat: 30.04.2020
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: Diabet Zaharat tip II, BPOC, HTA, cardiopatie ischemică, amputatie coapsă, fibrilaţie atrială.
Deces 728
Bărbat, 79 de ani, judeţul Arad.
Dată internare: 03.04.2020-Spital Judeţean de Urgenţă Arad- secţie medicină internă.
Dată recoltare: 15.04.2020, 23.04.2020.
Dată rezultat: 21.04.2020 pozitiv, 27.04.2020 pozitiv.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidităţi: Obezitate grad I.
Deces 729
Bărbat, 64 de ani, judeţul Arad.
Dată internare: 26.04.2020-Spital Judeţean de Urgenţă Arad- secţie ATI.
Dată recoltare: 26.04.2020.
Dată rezultat: 26.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidităţi: Hepatită virală C, amputaţie coapsă stângă.
Deces 730
Femeie, 20 de ani, judeţul Vaslui.
Dată internare: 09.04.2020-Spital Barlad în 16.04.2020 este transferată în Clinica Boli Infecţioase Iaşi.
Dată recoltare: 10.04.2020.
Dată rezultat: 11.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: Obezitate grad II, HTA, probleme psihice.
Pacienta a venit din Anglia şi din carantină a fost internată în spital.
Deces 731
Bărbat, 55 de ani, judeţul Caraş-Severin.
Dată debut: 10.04.2020.
Dată internare: 14.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa cu insuficienţă respiratorie acută.
Dată recoltare: 14.04.2020.
Dată rezultat: 15.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Deces 732
Femeie, 90 de ani, judeţ Botoşani, cămin de bătrâni
Dată internare: 17.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati
Dată recoltare: 18.04.2020.
Dată rezultat: 21.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: cardiopatie ischemică, amputaţie gambă stângă.
În căminul de bătrâni evoluează un focar cu infecţie COVID-19.
Deces 733
Bărbat, 61 de ani, judeţ Vrancea, localitatea Focşani.
Dată internare: 17.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani - secţie chirurgie. Pacientul este operat pentru ocluzie intestinală şi in 21.04.2020 este transferat în spitalul Adjud - secţie chirurgie.
Dată recoltare: 17.04.2020.
Dată rezultat: 19.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: neoplasm rectal.
Deces 734
Femeie, 61 de ani, judeţul Cluj
Dată internare: 07.04.2020 - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj.
Dată recoltare: 07.04.2020.
Dată rezultat: 07.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidităţi: BPOC, HTA
Deces 735
Femeie, 75 de ani, judeţul Sibiu
Dată internare: 14.04.2020 - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Sibiu.
Dată recoltare: 14.04.2020.
Dată rezultat: 15.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: boală cardiacă, boală neuro-musculară.
Deces 736
Bărbat, 81 de ani, judeţul Sibiu.
Dată internare: 26.04.2020 - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Sibiu.
Dată recoltare: 25.04.2020.
Dată rezultat: 26.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: boală cardiacă, boală neuro-musculară, obezitate, hepatită cronică.
Deces 737
Bărbat, 84 de ani, judeţ Galaţi, cămin bătrâni
Dată internare: 23.04.2020 - Spitalul TBC Galaţi, secţie COVID-19.
Dată recoltare: 15.04.2020.
Dată rezultat: 22.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: demenţă, fractură de sold.
În căminul de bătrâni este un focar de infecţie COVID-19.
Deces 738
Bărbat, 58 de ani, judeţ Botoşani, Dorohoi
Dată internare: 10.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani.
Dată recoltare: 11.04.2020.
Dată rezultat: 13.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidităţi: DZ, HTA.
Deces 739
Femeie, 84 de ani, judeţul Botoşani, cămin bătrâni
Dată internare: 14.04.2020-SJU Botoşani.
Dată recoltare: 13.04.2020.
Dată rezultat: 14.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbiditati: cardiopatie ischemică.
În cămin evoluează un focar COVID-19.
Deces 740
Bărbat, 48 de ani, judeţul Suceava.
Dată internare: 21.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava transferat în 29.04.2020 la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.
Dată recoltare: 20.04.2020.
Dată rezultat: 21.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020
Deces 741
Bărbat, 81 de ani, judeţul Suceava.
Dată internare: 18.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Dată recoltare: 21.04.2020.
Dată rezultat: 22.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: HTA.
Deces 742
Femeie, 67 de ani, judeţul Suceava.
Dată internare: 09.04.2020 - Spitalul Municipal Rădăuţi.
Dată recoltare: 09.04.2020.
Dată rezultat: 11.04.2020.
Dată deces: 20.04.2020.
Comorbidităţi: ciroză hepatică.
Deces 743
Bărbat, 48 de ani, judeţul Suceava
Dată internare: 21.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava transferat în 29.04.2020 la Boli Infecţioase Iaşi.
Dată recoltare: 21.04.2020.
Dată rezultat: 21.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidităţi: Obezitate.
Deces 744
Bărbat, 81 de ani, judeţul Suceava
Dată internare: 18.04.2020 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Dată recoltare: 21.04.2020.
Dată rezultat: 22.04.2020.
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidităţi: AVC, HTA.
UPDATE - Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea şi Călăraşi, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire”, au anunţat vineri autorităţile.
La Suceava sunt 2.859 de cazuri, iar la Bucureşti sunt 1.298. Trei judeţe - Arad, Huneadoar şi Neamţ au depăşit pragul de 500 de cazuri.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 249 de pacienţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 183.688 teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 511 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.957 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.066.342 de lei.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 2.348 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franţa, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 91 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franţa, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia şi unul în SUA, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.