Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade" din Târgu Mureş anunţă, joi, că a obţinut cel mai mare buget din România pentru programul Erasmus+ în cadrul competiţiei din anul 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”UMFST G.E. Palade Târgu Mureş se situează astfel în fruntea universităţilor româneşti în ceea ce priveşte sumele atrase din programul pentru mobilităţi Erasmus+, cu un buget de 4,97 milioane euro, ceea ce înseamnă oportunităţi pentru mobilităţi de studiu şi practică pentru studenţi, dar şi mobilităţi de predare şi formare pentru cadre didactice şi personal administrativ”, a transmis, joi, instituţia de învăţământ ăntr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că ”atragerea acestui buget generos reprezintă o dovadă în plus a dimenisunii internaţionale a UMFST, în acord cu obiectivul său SMART Internationalization: extinderea internaţională şi relevanţa academică la nivel global”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniile educaţie, formare, tineret şi sport pentru perioada 2021-2027; acesta oferă oportunităţi de mobilitate şi cooperare pentru toţi actorii implicaţi activ în domeniile menţionate, fie ca persoane sau ca instituţii/organizaţii.

Programul este un instrument-cheie care sprijină îndeplinirea obiectivelor stabilite la nivel european prin Spaţiul european al educaţiei, Planul de acţiune pentru educaţia digitală (2021-2027), Strategia UE pentru tineret, Agenda pentru competenţe în Europa şi Planul de lucru al Uniunii Europene pentru sport.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.