Un militar de la Baza 89 Strategică de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Bucureşti a fost găsit decedat sâmbătă, în apropierea terenului de sport al unităţii. El avea o plagă împuşcată în dreptul inimii. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a menţionat că varianta cea mai probabilă a acestui deces este sinucidere cu arma din dotare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministerul Apărării Naţionale a transmis că maistrul militar Robert Andrei Mănoiu, în vârstă de 23 de ani, de la Baza 89 Strategică de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei aflată în Bucureşti, a fost găsit decedat, vineri, în unitatea în care era încadrat. 
“Militarul, care se afla în serviciul de zi pe unitate, a fost descoperit decedat, în jurul orei 6.40, în apropierea terenului de sport al unităţii, cu o plagă împuşcată în dreptul inimii.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Imediat după descoperirea acestuia, a fost apelat serviciul de urgenţă 112, iar o echipă SMURD ajunsă la faţa locului a constatat decesul militarului.
 Militarul era angajat al unităţii militare din anul 2020, era necăsătorit, nu participase la misiuni în afara teritoriului naţional, iar ultima evaluare psihologică a avut loc în luna februarie 2023, în urma căreia fusese declarat apt pentru executarea serviciului militar”, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. 
Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Bucureşti.
Totodată, la nivelul unităţii militare a fost constituită o comisie care cercetează circumstanţele producerii acestui eveniment.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.